Acest VIDEO îți va demonstra de ce trebuie să cuplezi centura de siguranță chiar și în spate!

Mulți dintre noi, să recunoaștem, nu folosim centurile de siguranță atunci când urcăm pe bancheta spate a automobilului. Fie că ne aflăm într-un taxi (loc deja devenit periculos) sau mașina prietenilor, de cele mai multe ori ”avem încrederea că totul va fi bine”.

Certitudinea asta falsă, este o capcană mult prea periculoasă, nu doar pentru pasagerul necuplat, ci și pentru ceilalți. Te poți baza (de fapt nu ai voie) pe reacția și profesionalismul șoferului, însă nu toate accidentele în care sunt implicate două automobile, țin neapărat de culpa ambilor șoferi. Doar unul dintre ei de obicei, este cel vinovat de tragedie. O arată statistica din ultima perioadă.

Necuplarea centurii de siguranță, în acest caz, este un risc enorm, pe care mulți nu și-l asumă. Dincolo de viața și sănătatea proprie, pasagerii de pe bancheta spate, pun în pericol și viața celor aflați în față, adică a șoferului sau pasagerului.

Chiar și la o viteză de până la 50 km/h, în cazul unui impact, pasagerul spate ”zboară” cu toată greutatea sa, direct în spătarul scaunului față, iar structura metalică a fotoliului nu sunt făcute să reziste unei asemenea sarcini. Șoferul sau pasagerul față, sunt în acest caz supuși unei lovituri duble, iar traumele suferite sunt mult mai periculoase pentru viață.

Acum de sărbători, mulți dintre noi se vor aventura în călătorii, atât prin capitală cât și în afară. La rude și prieteni, persoane dragi pe care nu le-ați văzut demult și cu care mergeți să petreceți sărbătorile de iarnă. Rețineți însă că traficul rutier este un loc periculos și din păcate, nimeni nu are siguranța că totul va fi bine.

AutoExpert.md vă reamintește să cuplați centurile de siguranță, toți! Nu este o rușine și nici o ofensă la adresa celui aflat la volan. Și nici măcar act de curaj nu este, ci dovada faptului că sunteți conștienți și vreți să ajungeți în siguranță la destinație.

Conduceți cu maximă prudență, respectați limita de viteză legală și nici într-un caz, nu urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.