Amendă record de 53.000 de euro pentru un șofer care a „măsluit” de 18 ori tahograful

În dimineața zilei de 13 octombrie 2020, poliția daneză a oprit un camion înmatriculat în Letonia pe autostrada Køge Bay.

În timpul inspecției, ofițerii au verificat cardul introdus în tahograf și au descoperit că acesta nu era al șoferului în cauză, un leton în vârstă de 38 de ani, ci al unui coleg de 62 de ani.
Inspectorii au continuat căutarea în cabină și, în final, au găsit, ascuns sub un covor, cardul șoferului. Acesta era învelit în folie de aluminiu. Apoi au analizat tahograful și agenții au constatat că acel card al colegului a fost utilizat, în mod ilegal, de cel puțin optsprezece ori.
Acest lucru a fost suficient pentru ca inspectorii să îi dea o amendă record șoferului și companiei: 400.000 de coroane daneze, echivalentul a 53.000 de euro, pentru încălcări grave și repetate ale legislației privind timpii de conducere și de odihnă.

De exemplu, într-o zi a avut doar o oră și patru minute de odihnă. Vehiculul a fost reținut până când compania de transport a efectuat plata.
Șoferul s-a ales cu dosar penal potrivit transporteuropa.it.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *