Fabrica de autocamioane Roman a semnat un parteneriat cu reprezentanța MAN în România pentru producția în țara noastră, „la standarde nemțești”, a unor vehicule militare pentru Armata Română.
MHS Truck & Bus, care este unic importator și partener de service al vehiculelor militare Rheinmetall MAN în România, a semnat un contract de colaborare joint-venture cu fabrica de autocamioane Roman Brașov SA. Obiectivul lor este să doteze Armata Română cu autocamioane militare, autotractoare, autocisterne, remorci și alte vehicule asemănătoare.
Parteneriatul economic germano-român ar putea fi o nouă șansă pentru celebra companie Roman de a se reintegra în producția de platforme de transport militar și civil în România, după o lungă și lăudabilă istorie în acest domeniu.
„Ne dorim să producem, la Brașov, un camion românesc la standarde nemțești. Mai mult, strategia noastră este ca, pe masură ce programul va ajunge la maturitate, tot mai multe componente ale platformelor de transport auto să fie produse în România. Obiectivul ultimului an al programului este acela de a produce 100% din necesarul de vehicule militarizate, exclusiv în țara noastră”, spune Claudia Iordache, Managing Director al MHS Truck & Bus, potrivit ekronomica.ro.
Colaborarea dintre compania germană și cea românească va contribui și la crearea a peste 1.000 de locuri de muncă, mai precizează sursa citată.
Proiectul presupune și transferul tehnologic și de cunoștințe către companiile locale pentru producerea, în România, a platformelor de transport si crearea unor subansamble complexe. Acestea ar trebui să stimuleze pe termen mediu si lung, dezvoltarea industriei de apărare și a componentei de mentenanță.
Dar, pentru început, cele două companii partenere vor fi nevoite să participe la licitația lansată de Ministerul Apărării Naționale pentru producția a circa 3.300 de camioane și remorci, cu camioanele militare gama HX și camioanele comerciale militarizate TG.
Roman Brașov SA este fosta „Steagul Roșu” care, în urmă cu aproape 50 de ani, a reușit să producă sub licența MAN un camion care a servit drept model pentru toate celelalte autocamioane produse la Brașov, exportate în întreaga lume.
Roman SA, cunoscută și ca Autocamioane Brașov (AB), a devenit de atunci prima întreprindere românească specializată în proiectarea și construcția de autocamioane, autobuze și autoutilitare. Cu ele s-a construit mare parte din infrastructura comunistă (de care ne folosim și azi).
Roman SA este în continuare o companie reputată, care produce, cu un design nou, autobuze, autocamioane, autospeciale, motoare, axe, punți și alte componente.
La rândul lor, sistemele HX construite de Rheinmetall MAN Military Vehicles (RMMV) sunt printre cele mai durabile, versatile şi eficiente din punct de vedere economic din clasa lor.
Toate configuraţiile din categoria vehiculelor militare HX – de la 4×4 până la 10×10 – au fost special concepute pentru mobilitate. Pot fi alimentate cu mai multe tipuri de carburant, pot opera într-o gamă largă de tipuri de climă şi pot fi echipate cu module de protecţie suplimentare sau chiar module cu armament pentru protecție proprie.