Atenţie, şoferi! Autorităţile anunţă radare şi camere de supraveghere peste tot

Autorităţile anunţă mai multe radare pe şoselele din ţară, scopul fiind de a reduce numărul accidentelor rutiere. Astfel că, Ministerul Transporturilor şi cel de Interne anunţă că vor fi achiziţionate 500 de camere de supraveghere şi 300 de radare fixe.

Şoferii vor trebui să fie mai atenţi în trafic. Autorităţile vor să cumpere 1.000 de limitatoare de viteză, 500 de camere de supraveghere și 300 de radare fixe. Dispozitivele ar putea fi implementate prin programul PNRR, până în 2025.

Şoferii vor trebui să fie mai atenţi în trafic. Se instalează radare peste tot

Şoferii care nu vor resprecta regulile de circulaţie vor putea fi identificate de noile dispozitive şi vor fi înştiinţaţi automat că au primit amendă. Ministerul Transporturilor anunţă că autostrăzile și drumurile expres din România vor trebui să aibă în următorii trei ani sisteme inteligente de transport, care includ și tehnica automată de recunoaștere a numerelor de înmatriculare.

În prezent, doar 80% din rețeaua de autostrăzi este dotată cu camere de recunoaștere a numerelor de înmatriculare, care verifică doar existenta rovinietelor.

„În acest moment, Poliția Română nu deține sistem de camere fixe dotate cu aparatură radar pentru supravegherea traficului rutier. Structurile de poliție rutieră la nivel național acționează în medie cu 340-350 de dispozitive radar zilnic”, a declarat Bogdan Oproiu, Direcția Rutieră, potrivit Știrile ProTv.

România se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de decese produse în accidente rutiere în anul 2021, conform unei statistici realizate la nivelul Uniunii Europene. Rata mortalităţii în România din această cauză este mai mult decât dublă faţă de media europeană. datele preliminare ale statisticii arată că rata deceselor cauzate de accidente rutiere înregistrată în România anul trecut este de 93 la un milion de locuitori, faţă de 44 cât este media europeană. Cea mai scăzută rată a deceselor o raportează Norvegia, cu 16, Malta, cu 17, şi Suedia, cu 18 decese la un milion de locuitori.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *