În goana nebunească de a face economie din orice, comuniștii au descoperit în anii ’80 o metodă de eficientizare a transportului public de călători. Varianta s-a dovedit, în final, a fi una falimentară.
Experimentul a vizat modificarea mijloacelor de transport în comun pentru ca acestea să funcționeze pe gaz metan. Legenda rămasă în istorie spune că ”rachetizarea” mijloacelor de transport reuşise să-i sperie foarte tare pe americani, care credeau că Nicolae ceaușescu a ordonat dotarea autobuzelor din transportul în comun cu rachete. De fapt, maşinile funcţionau pe bază de gaz metan, care era depozitat în rezervoare de pe plafoane, care privite de departe semănau cu rachete militare.
Ideea folosirii autobuzelor cu gaz în Romania a fost materializată la Târgu-Mureş în anul 1982, prezentarea oficiala făcându-se la Târgul Internațional București, un an mai târziu. Cum cuplului prezidențial Nicolae și Elena Ceaușescu i-a plăcut ideea, ITB-ul (Întreprinderea de Transport București, actual RATB) și operatori din alte orașe au pus în circulație autobuze TV 20 și Roman 112 pe gaz. Ulterior au fost modificate să funcționeze pe aceeași rețetă mai multe tipuri de vehicule de transport, precum IK 4 (2 butelii), RD 112 (2 butelii), Ikarus 280 (3 butelii), sau DAC 117 UD (3 și 4 butelii).
Ideea nu era aberantă, teoretic autobuzul pe gaz fiind mult mai economic și nepoluant decât cel pe motorină sau benzină. În realitate, acestea nu și-au dovedit avantajele, pentru că au fost construite destul de rudimentar, defectându-se des și rămânând de multe ori pe traseu, fără combustibil.
Au existat două tipuri: cu motor dual, ce funcționa pe baza unui amestec de circa 40% motorină / 60% CNG – Gaz Natural Comprimat, și cu propulsoare special dezvoltate pentru a merge doar cu gaz metan. Acesta nu era echivalentul GPL-ului de astăzi. Rezervoarele de CNG suportă o presiune de doar 6-7 atmosfere și au dimensiuni mult mai mari decât „buteliile” de GPL, de unde și „rachetele” imense de pe autobuzele de la acea vreme.
Amplasarea rezervoarelor pe acoperiș a schimbat centrul de greutate al mașinilor, șoferilor fiindu-le frică să nu se răstoarne la curbe. De asemenea, fiind expuse la soare acestea se încingeau, iar specialiștii și pasagerii se temeau de explozie. Din fericire, nu a avut loc niciun astfel de accident. După Revoluție, utilizarea acestui tip de combustibil a fost abandonată.