Un șofer din Sibiu a fost amenințat în trafic, cu un pistol, după ce a claxonat un alt participant la trafic, pe motiv că nu și-a păstrat banda de circulație.
Bărbatul a postat pe Internet imaginile filmate de camera de pe bord. În imagini se observă cum celălalt șofer îl blochează pe cel care a claxonat, coboară din mașină având în mână un obiect ce pare a fi pistol, dar pe care apoi îl pune la loc în automobil și se îndreaptă către mașina celuilalt.
Șoferul care a claxonat spune că a sunat la poliție, dar că oamenii legii i-au spus că nu pot face nimic și că trebuie să meargă să depună plângere, conform Turnul Sfatului.
„Urcam pe strada Alba Iulia. Un conducător auto nu și-a păstrat banda de mers, l-am claxonat, a venit după mine în trombă, a pus frână, a blocat strada și a scos pistolul la mine. Am sunat la poliție, poliția a spus că nu are ce să îi facă pentru că trebuie să merg să depun plângere în scris.
M-am dus după el, le-am spus să trimită un echipaj și mi-au zis că nu se poate. Le-am spus că este imposibil așa ceva, că sunt în centrul Sibiului, bărbatul a oprit pe Strada Faurului, la numărul 1”, a spus șoferul.
Reacția poliției
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au confirmat apelul la 112, precizând că șoferul a refuzat să meargă să depună plângere.
„În cursul acestei zile (marți – n.red.), în jurul orei 14,30, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, pe fondul unui conflict în trafic, în timp ce se afla pe strada Morilor din municipiul Sibiu, ar fi fost amenințat de un alt șofer cu un obiect ce părea a fi un pistol.
Apelantul a fost îndrumat de polițiști să nu răspundă provocărilor celuilalt conducător auto, să nu se angajeze în urmărirea acestuia și să evite orice contact cu persoana în cauză în vederea evitării escaladării conflictului care ar fi putut degenera astfel în acte de violență cu risc asupra vieții și bunurilor, atât ale celor doi șoferi implicați direct în conflict, cât și ale celorlalți participanți la trafic.
De asemenea, apelantul a fost îndrumat să se prezinte la sediul Poliției Municipiului Sibiu pentru a depune o plângere prin care să ofere toate detaliile referitoare la cele sesizate și să pună la dispoziția polițiștilor materialele probatorii pe care a afirmat că le deține”, a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.