Biletul lăsat în parbriz de un șofer care a parcat pe două locuri pentru persoane cu dizabilități: „Am avut mare nevoie, dați-mi beep!”

Un șofer bucureștean a parcat pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități și a lăsat un mesaj în parbriz.

Un șofer și-a parcat mașina neregulamentar, pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități, și, ca să nu fie criticat prea dur de oameni, a lăsat în parbriz un bilețel. În bilet a scris că, în general, nu parchează așa și că, de data aceasta, a avut mare nevoie.

Șoferul le-a transmis celorlalți participanți la trafic să îi dea un „beep” sau să îl sune și va veni imediat să mute mașina.

Un bărbat a observat parcarea neregulamentară și bilețulul pus în parbriz. Ulterior, le-a fotografiat pe ambele și a publicat imaginile pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou București”.

„Știu că am parcat greșit. De regulă nu parchez așa, dar acum chiar am avut mare nevoie. Vă rog dați-mi un bip sau sunați-mă și vin imediat”.

Postarea a fost văzută de mai multe persoane. Multe din ele au spus că, din moment ce șoferul are acest mesaj printat și colorat, e clar că îl folosește destul de des drept scuză pentru a parca neregulamentar.

„De regulă nu parchez așa, dar am printat aceast mesaj pentru ocaziile speciale care apar în fiecare zi”/ „Faptul că are o foaie printată, colorată și atât de bine aranjată, cam contrazice mesajul”, sunt o parte dintre comentariile de la postare.

Șoferii care parchează mașinile pe locurile destinate persoanelor cu nevoi speciale riscă să primească amenzi destul de mari, dacă nu dețin un card-legitimație care să ateste că au dizabilități sau că transportă o persoană cu dizabilități.

Legea nr. 145/2020 stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

„g) parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *