Calendar ortodox 2 octombrie 2021. La mulți ani de Sfântul Ciprian și Sfânta Iustina!

Sărbătoare pentru credincioșii ortodocși de pretutindeni! Este prima sărbătoare din luna octombrie, după Acoperământul Maicii Domnului. Calendarul zilei de 2 octombrie arată că Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ciprian. Toți cei care poartă acest nume de Sfânt își aniversează astăzi onomastica. De asemenea, sărbătorite sunt astăzi și femeile ce poartă numele Sfintei Mucenițe Iustina.

Cine a fost Sfântul Ciprian, cinstit de Biserica Ortodoxă pe 2 octombrie

Sfântul Ciprian a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305) și a fost vrăjitor, filosof și slujitor al zeului păgân Apolo din Antiohia Siriei. Se știe despre el că a lepădat vrăjitoria, a fost hirotonit preot, iar mai târziu a ajuns episcop în Cartagina. Sfântul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 împreună cu Sfânta Iustina.

Conform tradiției, Sfântul Ciprian înlătură farmecele și vrăjile. La el a ajuns un tânăr care l-a rugat să îl ajute să cucerească o fată pe nume Iustina pe care voia să o ia de soție. Deși a făcut vrăji pentru ca Iustina să-i cadă în brațe tânărului, Sfântul Ciprian s-a declarat învins pentru că rugăciunile fetei erau mult mai puternice. Atunci s-a botezat.

Există în București o biserică unde se află mâna dreaptă a acestuia, unde oamenii merg și se roagă. Lăcașul de cult este situat pe Calea Victoriei, nr. 12, între străzile Stavropoleos și Lipscani. Credincioșii îl respectă pe acesta și îl cinstesc pentru faptul că s-a convertit la creștinism, și-a dedicat viața slujirii lui Hristos și pentru cununa de martir pe care a primit-o pe vremea când era episcop.

La mulți ani celor ce poartă numele Sfântului Ciprian

În fiecare an, pe 2 octombrie sunt sărbătoriți cei care poartă numele Sfântului Ciprian. Semnificația numelui: Ciprian este ca argintul viu, extrem de dinamic. Cei care poartă acest nume au spirit de antreprenori. Sunt persoane curioase, pasionate de călătorii, de descoperiri și noi experiențe.

Ciprian este forma în limba română a numelui Cyprianus, folosit ca nume de familie în Roma antică. Numele este derivat de la numele insulei Cipru cu sufixul „-an”, astfel semnificând „din Cipru”.

Troparul Sfântului Mucenic Ciprian

Aprinde o lumânare sfințită și citește cu voce tare Troparul Sfântului Mucenic Ciprian. De asemenea, este bine să citești și Rugăciunile Începătoare, precum și Rugăciunea zilei de sâmbătă.

Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta, cuvantul adevarului drept invatand si cu credinta rabdand pana la sange Sfintite Mucenice Ciprian, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot pe 2 octombrie sunt sărbătoriți în Calendarul Ortodox și alți Sfinți. Este vorba despre: Sfânta Muceniță Justina, Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, și Sfântul nou Mucenic Gheorghe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *