Care e viteza maximă reală a unei Dacia Logan? Un șofer spune că a mers cu 210 km/h pe autostradă. Îl credem pe cuvânt?

Dacia Logan nu este tocmai o mașină de curse, dar pe forumuri, posesorii de Logan se laudă cu viteze impresionante. Unul dintre ei spune că a rulat cu 210 km/h cu versiunea 1.6 16V.

„Poate doar dacă erai la vale sau dacă aveai vânt din spate” sau “Ai mers la aspirație ca cicliștii”, au râs ceilalți useri de vitezomanul care a condus “racheta” Logan. Alții îi spun că îl așteaptă să posteze pe forum atunci când prinde 250 km/h.

Un alt user explică exact vitezele maxime ale motoarelor, “pe testate”, spune el: 1.4 MPI ajunge la 160 km/h, 1.6 MPI atinge 175-180 km/h, 1.6 16V ajunge lejer la 185-190 km/h, în timp ce diesel-ul 1.5 dCi, cel mai economic dintre propulsoarele din gama Logan, se mulțumește cu 160 km/h. “Le-a testat pe toate un amic”, dezvăluie acesta.

Altul îi suspectează pe cei care se cred piloți pe autostradă că au intervenit asupra unității de control electronice pentru a oferi mai multă putere mașinii.

Din păcate pentru vitezomani, acest motor nu se mai regăsește în gama Logan. SCe 73 atinge 158 km/h, TCe 90 – 175 km/h și dCi 75 și dCi 95 – 166 km/h.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *