Încep să iasă la iveală noi detalii privind tragedia care a făcut înconjurul României. Mai precis, un martor care se afla la locul accidentului în momentul în care s-a petrecut totul a declarat că polițistul Constantin Popescu era extrem de speriat atunci când a observat că Raisa Nicoleta, fetița de 11 ani, nu mai prezintă semne vitale.
Martor: „Era un om distrus, efectiv”
Octavian Ion, locuitor al Sectorului 1 și martor al teribilului accident, a văzut cum s-a petrecut totul. Acesta a declarat în fața anchetatorilor că a observat când polițistul a dat peste Raisa și a tărât-o zeci de metri, însă nu a văzut când acesta a atins-o cu piciorul pe micuță pentru a verifica dacă mai trăiește.
Cu toate acestea, martorul a mai susținut că l-a văzut pe făptaș că era disperat, iar teama și îngrijorarea se puteau vedea cu ușurință pe chipul acestuia. Mai mult decât atât, Octavian Ion a mai spus că polișistul Constantin Popescu tremura și își ținea fața în mâini, speriat fiind atunci când a observat căRaisa Nicoleta, fetița de 11 ani, nu mai prezenta semne vitale.
„Eram pe stradă și mă îndreptam spre magazinul din colț. Am văzut când una dintre fetițe a fost lovită și târâtă zeci de metri. Nu am văzut când polițistul a atins-o cu piciorul, însă ce pot să vă spun și le-am declarat și anchetatorilor este că acel polițist plângea, tremura și își ținea fața în mâni din cauza șocului. Era un om distrus, efectiv. Apoi au venit mașinile de poliție, celor SMURD și nu l-am mai văzut pentru că locul accidentului era înconjurat”, a declarat Octavian Ion, locuitor al Sectorului 1 pentru Gândul