Ce șanse sunt să obținem prețuri mai mici la RCA în 2022. „Poate deveni anul în care primele de asigurare sunt liberalizate total”

Industria asigurărilor din România a trecut printr-o serie de șocuri în 2021, iar prețul RCA a născut numeroase dezbateri și de controverse după falimentul City Insurance. La prima vedere, nici anul 2022 nu se anunță unul liniștit.

Piaţa RCA a ajuns la un volum total al subscrierilor de 3,53 miliarde lei în primele nouă luni din 2021, consemnând cel mai mare avans din ultimii ani, respectiv 20%.

În 2021, piața asigurărilor din România a fost zguduită de falimentul celui mai mare jucător pe piața asigurărilor RCA, moment în care prețul RCA a crescut vertiginos.

Tanja Blatnik, șefa Euroins, cel mai mare asigurător RCA după falimentul City Insurance, a declarat pentru Ziare.com că prețul RCA depinde mult și de comportamentul şoferilor și investițiile pe care statul le face în infrastructură, ea precizând că asiguratorii vor fi mult mai precauți în setarea prețurilor.

De cealaltă parte, Valentin Ionescu, director general în cadrul sectorului Asigurări, la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat pentru Ziare.com că acest an poate deveni anul în care primele de asigurare RCA sunt liberalizate total prin eliminarea acelor prevederi ale legislației naționale care obligă asigurătorii să notifice ASF majorarea tarifelor de primă și reglementează modul de calcul al acestora prin impunerea unui anumit nivel al cheltuielilor ce poate fi avut în vedere în calculul nivelului primelor de asigurare.

„Deși se vorbește despre RCA ca fiind o asigurare auto, RCA este de fapt asigurarea de răspundere a celui care conduce, iar mașina o puteţi vedea ca pe o adevărată armă, pe care acesta o manevrează şi pe care o poate declanșa fără voie. O armă care poate marca nefast viaţa unor familii întregi, mame, tați și copii, pasageri sau doar pietoni. O armă care distruge proprietăți, poate aduce dizabilităţi pe viaţă, şi care pe lângă suferință, poate genera costuri semnificative. Industria asigurărilor există pentru a ajuta ca șoferul vinovat să nu plătească din propriul buzunar prejudiciile pe care le-a cauzat, fără voie, cu arma sa. Prejudicii pe care de multe ori nici măcar nu și le-ar putea permite. Cred că în România nu există suficientă conștientizare a valorii și importanței prețului asigurării RCA și a industriei asigurărilor în general”, a declarat Tanja Blatnik pentru Ziare.com.

Citește articolul complet pe ziare.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *