Ce trebuie să conțină kitul de siguranță obligatoriu pentru mașină. Amenzi usturătoare pentru cei care nu au aceste echipamente

Este indicat ca fiecare șofer să fie prevăzător de fiecare dată când se urcă la volan, având în vedere că la noi în țară urgențele rutiere sunt frecvente. Astfel că, oamenii trebuie să se asigure că mașina lor este dotată cu un kit de siguranță complet.

Tot ce trebuie să poarte întotdeauna șoferii în mașină

Legislația rutieră în vigoare în acest moment în România prevede că toți conducătorii auto au obligația de a avea în mașină un kit de siguranță.

Cu toate șoferii știu sau cel puțin ar trebui să cunoască informațiile referitoare la acest kit de siguranță, puțini sunt cei care au habar ce conține un astfel de kit.

Prin urmare, într-un kit de siguranță rutieră regăsim în primul rând o trusă medicală auto. De asemenea, nu trebuie să lipsească alte elemente precum vesta reflectorizantă, triunghiurile reflectorizante și stingătorul auto.

Totodată, legea prevede că aceste echipamente trebuie să se afle în vehicul în momentul în care se circulă pe drumurile publice. Astfel că, indiferent dacă e vară sau iarnă, șoferii sunt obligați să le aibă asupra lor când pornesc la drum, notează promotor.ro.

Persoanele care sunt oprite în trafic și nu au aceste echipamente riscă să primească 4 sau 5 puncte de amendă, ceea ce înseamnă o sancțiune cuprinsă între 660 și 825 de lei.

Ce trebuie să conțină trusa sanitară auto de prim ajutor

Referitor la conținutul pe care trebuie să îl regăsim în trusele auto pentru prim ajutor, acesta este de asemenea prevăzut de legislația rutieră în vigoare.

Lista de inventar pentru trusa medicala, care trebuie să fie omologată, include: bandă adezivă 5m – 2.5cm, plasturi sterili diverse mărimi, pansament adeziv 10cm – 6cm, plasturi sterili pentru răni minore, plasturi sterili 1.9cm – 7.2cm, plasturi sterili 2.5cm – 7.2cm, pansament de prim ajutor 6 x 8cm, pansament de prim ajutor 8 x 10cm, pansament de prim ajutor 10 x 12cm, pansament pentru arsuri (steril) 40 x 60 cm, pansament pentru arsuri (steril) 60 x 80 cm, faşă elastică 6 x 400 cm, faşă elastică 8 x 400 cm, folie izotermă, metalizată de poliester aurie/argintie 160 x 210 cm, pansamente sterile 10cm, bandaje sterile triunghiulare, foarfecă, set mănuşi de uz medical, şervetele umede dezinfectante și instrucţiuni de prim ajutor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *