Chinezii au lansat trenul fără șine, care rulează pe linii vopsite pe asfalt

La finalul lui 2019, după doi ani de teste, în orașul Yibin din provincia Sichuan, China, a fost inaugurat trenul care merge pe șine virtuale.

În loc de șine, acest hibrid între tramvai și autobuz circulă pe niște linii trasate pe șosea cu vopsea albă.

La fel ca în cazul mașinilor fără șofer, noile„trenuri rapide autonome” (TRA) sunt ghidate prin tehnologii GPS și LIDAR (Light Detection and Ranging), reușind să se deplaseze foarte precis pe șinele virtuale.

În cazul în care pe traseu apar obstacole, precum accidentele sau ambuteiajele, trenul își poate devia traiectoria pentru a le ocoli. Momentan, această manevră poate fi realizată doar de către conductorul vehiculului.

Trenul TRA merge pe roți de cauciuc, însă are viteza (70 de kilometri pe oră), capacitatea și fiabilitatea unui tren care rulează pe șine. Garnitura standard este compusă din trei vagoane, care pot transporta 300 de persoane.

Dacă este nevoie, garnitura poate fi extinsă la cinci vagoane, cu o capacitate de 500 de persoane. Trenul este alimentat de o serie de baterii cu titanat de litiu și are o autonomie de 40 de kilometri.

Bateriile pot fi reîncărcate în gări. Timpul de încărcare pentru o călătorie de 3-5 kilometri este de doar 30 de secunde, iar pentru 25 de kilometri este nevoie de aproximativ 10 de minute.

Principalul avantaj al unui traseu fără șine sunt costurile de construire și mentenanță mult mai mici.

Calea ferată virtuală din Yibin, care trece prin mijlocul orașului cale de 17 kilometri, a costat aproximativ 160 de milioane de dolari și va transporta până la 10.000 de pasageri pe zi.

După ce vor fi conectate la rețeaua de trenuri de mare viteză din apropiere, trenurile rapide autonome vor ajunge să transporte a 25.000 de persoane zilnic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *