Cine erau cele 7 persoane decedate în accidentul de pe E85. Lacrimile de durere ale familiilor îndoliate

Tragedie pe Drumul European 85, supranumit şi şoseaua morţii, din cauza numărului mare de accidente.

Dimineaţă, şapte oameni şi-au pierdut viaţa, şi trei – printre care şi o gravidă în nouă luni – au fost răniţi în judeţul Iaşi, după un carambol cu trei vehicule.

Şoferul unui camion a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a lovit pe contrasens o dubă şi o ambulanţă aflată în misiune.

Accidentul s-a produs înainte de ora 7, în câmp, între localităţile Bălțați și Târgu Frumos, pe o porţiune din Drumul European E85. Camionul intrat în curbă a pătruns pe contrasens, a lovit întâi o Ambulanţă, apoi s-a ciocnit frontal cu o dubă.

În urma impactului violent, trei persoane din dubiţă, precum şi şoferul camionului au fost proiectaţi pe câmp.

Victimele inconştiente aveau să fie declarate decedate rând pe rând, de echipajele de prim-ajutor ajunse în zonă.

Ionel Roşu, purtător de cuvânt ISU Iaşi: „Au fost implicate un autocamion, o autoutilitară şi o ambulantă de la Iaşi, însumând în total 10 persoane, dintre care șapte au fost declarate decedate.”

dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iaşi: „Au fost găsite iniţial șase persoane inconştiente. S-au evaluat, s-a început resuscitarea, pentru unele s-a declarat imediat decesul. a şaptea pers, şoferul dubiței a fost găsit şi el în stop prin traumă.”

Şoferul TIR-ului este unul dintre cei care au murit. Conducea camioane e muncise în Anglia. Îşi cumpărase teren pentru o casă şi urma să se căsătorească.

Părinţii tânărului lucrează în străinătate şi se vor întoarce acum acasă, în comuna Dumești. În dubă, cei şase bărbaţi decedaţi lucrau împreună în construcţii. La 39 de ani, Constantin Pralea era tatăl a două fetiţe. Avea o mică firmă şi îi angajase pe ceilalţi cinci bărbaţi, cu vârste între 33 şi 61 de ani, pentru diverse lucrări în Iaşi. Acum mergeau toţi spre oraş.

Pralea Elena, mama lui Constantin Pralea: „A plecat dimineaţă… are o fetiţă pe care o ducea la grădiniță şi apoi lua oamenii şi pleca. Doamne, mare dezastru, mare nenorocire. De mic a muncit. Era necăjit şi a vrut să se formeze să ajute şi lumea din sat.”

Marcel Moroșanu avea 33 de ani. Era căsătorit şi avea doi copii.

Moroșanu, Florica, mamă: „Aşa au zis că nu au avut nicio şansă. A aflat acum fata, ţinea foarte mult la tatăl ei. Unde se ducea tatăl ei se ducea şi ea cu dânsul, cu bicicleta, nu conta că e vânt că e ploaie.”

Dintre cei trei răniţi din Ambulanţă, şoferul a fost operat la Iaşi, pentru ruptură de splină. Asistenta medicală a rămas sub observaţia medicilor.

Angelica Hristea, director medical Ambulanța Iaşi: „Toţi erau asiguraţi, purtau centurile, din păcate asistenta a suferit un traumatism la membrele inferioare şi ambulanțierul un traumatism toraco-abdominal. Gravida nu a păţit nimic.”

Femeia gravidă aflată în Ambulanţă are 24 de ani. Era dusă spre maternitate, la Iaşi, pentru că i se declanşase naşterea la termen. Soţul ei e fericit că femeia a scăpat cu viaţa, şi dusă la spital, a născut un băieţel.

Cristi Bihaleam, soţul femeii gravide: „Erau toţi acolo, unul peste altul.”

Poliţia a deschis un dosar penal, în care cercetează condiţiile în care s-a petrecut accidentul.

Au trecut mai mult de şase ore de la accident, iar poliţiştii sunt încă aici. Resturi ale celor trei vehicule se văd pe câmp. Circulaţia a fost reluată de puţin timp, pe drumul european. Femeia gravidă aflată în ambulanţă are 24 de ani. Era dusă spre maternitate, la Iaşi, pentru că i se declanşase naşterea la termen. Nu a fost rănită în accident. Ea a ajuns în sala de operaţie și a adus pe lume un copil de trei kilograme, despre care medicii spun că e sănătos.

sursa : stirileprotv.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *