Culmea şofatului: A intrat cu viteză în plin în maşina poliţiei care îl înregistrase cu radarul conducând cu 186 de km/h

Singura maşină de poliţie dotată cu radar, din Năsăud, a fost distrusă de un şofer vitezoman. Agenţii, aflaţi în patrulare, l-au înregistrat venind din sens opus cu 186 de kilometri la oră. Apoi a urmat impactul. 

Din fericire, bolidul a lovit doar partea laterală a autospecialei, nu a fost vorba de un impact frontal. Vitezomanul şi cei doi poliţişti din autospecială au scăpat cu răni uşoare. 

Maşina poliţiei este serios avariată, însă cei doi agenţi care erau înăuntru se consideră norocoşi. Au scăpat cu răni minore după impactul cu un şofer care a confundat şoseaua cu pista de curse.

Reporter-poliţist: – 186, domnule, a avut. 

– 186 de kilometri la oră?

– Da.

– L-aţi înregistrat cu radarul?

– Da, l-am înregistrat cu radarul, în momentul în care s-a apropiat de noi.

Accidentul a avut loc la intrarea în Năsăud. Autospeciala de poliţie, singura din oraş dotată cu radar, era în patrulare. La un moment dat, agenţii au văzut maşina galbenă, tunată, care venea cu viteză ameţitoare din sens opus. La volan, un tânăr de 27 de ani, care a călcat frâna când a văzut autospeciala. Însă, din cauza vitezei, bolidul a intrat în balans şi a ras partea din stânga a maşinii de poliţie.

Reporter-poliţist: – Dacă vă lovea frontal?

– Am doi copii acasă… Doamne fereşte! Doamne fereşte!

Şoferul de 27 de ani s-a oprit 100 de metri mai departe, într-un gard. A scăpat la rândul său teafăr.

Paul Rodilă, IPJ Bistriţa-Năsăud: În cauză, poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să stabilească cu exactitate cauza şi modalitatea producerii evenimentului rutier.

Martor: Se circulă ca în Vestul Sălbatic…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.