Cum eviţi să fii păcălit de mecanicii auto. Sfaturile specialiştilor pentru şoferii care îşi lasă maşinile în service

Peste 70 la sută din toți proprietarii de mașini suspectează că au fost păcăliți și mai mult de 40 la sută consideră că au fost supraîncărcați la factură când au dus automobilul în service.

Majoritatea specialiştilor recunosc că un mecanic auto cu experienţă poate păcăli uşor un client, astfel că aceştia oferă şi sfaturi care şă-i ajute pe şoferi să evite să plătească mai multe lucrări decât este necesar, atunci când lasă maşina în service.

1. Reparații inutile

Sunt mecanici auto și service-uri care se folosesc de neștiința șoferilor pentru a-i determina să facă reparații inutile. De exemplu, ai martorul de bord „check engine” aprins din cauza unei supape EGR defecte. Mecanicul, dacă se conectează la calculatorul mașinii, identifică imediat cauza erorii. Dar, ca să te facă să scoți mai mulți bani din buzunar, îți poate spune că e o problemă și cu bujiile și cu bateria. Iar dacă nu le înlocuiești pe toate, riști să ți se oprească motorul în orice moment.

Astfel, în loc de 200-400 de lei, cât ar costa înlocuirea supapei EGR, cu tot cu manoperă, poți fi păcălit să faci reparații de peste 1.000 de lei, degeaba!

2. Piese la mâna a doua

Mai sunt situații în care mecanicul îți spune ce piese să cumperi. Sau cumpără chiar el piesele noi. Ți le arată, îți dă bonul și garanția de la ele, dar nu le mai montează pe mașina ta. Ci înlocuiește piesele defecte sau uzate cu unele demontate de la alte mașini, dar care sunt încă funcționale.

Iar piesele noi le păstrează și fie le vinde altcuiva, fie le dă retur magazinului de unde le-a luat și încasează banii pe ele. Astfel, service-ul sau mecanicul șarlatan se aleg atât cu manopera plătită de tine, cât și cu banii pe piese.

3. Nu îți înlocuiesc piesele

Această e o altă șmecherie la care apelează unele service-uri pentru a te păcăli. În special în cazul celor care au mai multe piese de înlocuit sau acestea sunt în locuri greu accesibile, pur și simplu nu le mai schimbă. De exemplu, filtrele de aer, de combustibil, de ulei sau chiar uleiul de motor în sine.

Pe deviz va scrie că aceste piese au fost înlocuite, dar, în realitate, tu vei avea în continuare piesele vechi.

4. Îți fură piesele originale

Au fost șoferi care s-au trezit că mașina lor s-a defectat din cauza unor piese contrafăcute, de care nici nu aveau habar că fuseseră înlocuite. De exemplu, poți merge cu mașina în service pentru a face schimbul de ulei și o lași peste zi acolo. În acest timp, mecanicul îți poate da jos cutia de viteze și pune în loc una defectă, de la altă mașină similară. Sau una contrafăcută, cumpărată la un sfert din prețul uneia originale.

Va fi aproape imposibil să-ți dai seama de această șarlatanie. Iar mecanicul fie va înșela un alt șofer, mințindu-l că a cumpărat o cutie nouă, originală. Fie te va aștepta să revii, știind că vei avea probleme la cutie, și-ți va vinde propria piesă.

Este greu să te ferești de astfel de înșelătorii, mai ales dacă nu te pricepi la mecanică. Dar poți să îți iei câteva măsuri de precauție.

„Sfatul meu este să te duci doar la service-urile care au o reputație bună. Le poți verifica online, poți întreba pe cei care au mașină, poți vedea ce recenzii au. Iar când te duci la un mecanic, e bine să mergi pe recomandare. Adică să te duci la cineva la care a mai fost o cunoștință de-a ta și i-a rezolvat problema”, acesta este principalul sfat pe care mecanicul Robert Marin l-a oferit ProMotor pentru cei care vor să se pună la adăpost de astfel de înșelătorii.

Și dacă vrei să reduci și mai mult șansele de a fi înșelat, poți urma și aceste sfaturi, oferite de Robert:

când la service afli că trebuie să înlocuiești anumite piese, cere documentația oferită de producătorul mașinii. În aceasta se specifică etapele și elementele care se demontează;

fă un semn cu un marker pe piesele noi, ca să vezi apoi dacă au fost montate pe mașină;

cere o a doua opinie când crezi că problemele semnalate nu sunt reale sau sunt supraestimate;

stai lângă mecanic, atunci când se poate.

Cu siguranță, există și alte modalități de a fi păcălit când mergi cu mașina în service. Dar te poți feri de acestea, dacă mergi la un service autorizat, care oferă garanție pentru fiecare lucrare. Și dacă aplici sfaturile de mai sus, poți scădea șansele mecanicilor și service-urilor să te fure.

Dacă descoperiți că ați fost înșelat, adresați-vă poliției și oferiți toate detaliile. De asemenea, vă puteți adresa Autorității pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *