Cum motivează polițistul care a lovit două fetițe pe trecerea de pietoni gestul cu piciorul. Explicația dată anchetatorilor

Ies la iveală noi detalii cu privire la accidentul în care un agent de poliție a lovit două fetițe pe trecerea de pietoni. Una dintre ele a murit pe loc, iar cealaltă a fost transportată la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Cum a reacționat polițistul care a provocat accidentul și ce a spus imediat după ce le-a lovit pe cele două fetițe, potrivit martorilor. În fața anchetatorilor, agentul a încercat să explice gestul ce a stârnit un val de revoltă în România.

Polițistul a încercat să explice gestul cu piciorul în fața anchetatorilor

O tragedie ce a șocat o țară întreagă, un gest ce a stârnit un val de revoltă și pentru care românii cer explicații urgente. În fața presei, polițistul care a lovit două fetițe pe trecerea de pietoni nu a dat nicio declarație. Adina Anghelescu a dezvăluit, la Antena 3, ce le-ar fi declarat agentul anchetatorilor în timpul audierilor. Se pare că acesta a încercat să își motiveze gestul cu piciorul, susținând că nu își mai amintește cum a reacționat din pricina stării de șoc în care era imediat după impact.

Un agent de poliție de 30 de ani a lovit joi două fetițe pe trecerea de pietoni, în Capitală. Agentul a susținut că se afla în misiune, justificând astfel viteza cu care conducea. După primele măsurători, polițistul ar fi avut peste 80 km/h în momentul impactului. El circula cu girofarul pornit, dar nu avea și semnalele acustice în funcțiune, motiv pentru care fetițele nu au observat mașina de poliție apropiindu-se cu viteză.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, se vede cum cele două fetițe se asigură din stânga și din dreapta înainte de a pune piciorul pe trecerea de pietoni. Nu observă mașina de poliție care se apropie cu viteză și nici polițistul se pare că nu le-a observat, pentu că nu există urme de frânare înainte de trecerea de pietoni.

Una dintre fetițe, care a fost lovită și aruncată pe trotuar, a supraviețuit și a fost transportată la spital. Cealaltă a fost luată pe capotă, iar polițistul a frânat brusc după aproximativ 50 de metri. Copila a căzut, iar rănile i-au fost fatale. Martorii accidentului îi aduc acuzații grave agentului de poliție. Din spusele celor prezenți la fața locului, singurele lui cuvinte după impact ar fi fost: „Pur și simplu am văzut-o pe capotă”.

Ce acuzații îi aduc martorii polițistului care a provocat accidentul

După accident, au fost primite mai multe apeluri la 112, primul dintre ele inițiat chiar de către agentul care a provocat tragedia. Două ambulanțe SMURD au ajuns la fața locului, dar și mai mulți colegi ai agentului de poliție, care au făcut măsurători și au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Ancheta urmează să stabilească dacă într-adevăr agentul de 30 de ani se afla în misiune și dacă se justifică viteza cu care circula în oraș. De asemenea, surse din poliție au precizat că agentul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a stabilit că nu consumase alcool.

Martorii îl acuză pe agent că și-ar fi sunat mai întâi colegii după ce a realizat ce a făcut, în loc să sune prima dată la Ambulanță. Cei care au văzut scena de coșmar spun că polițistul s-ar fi dat jos de la volan și ar fi mișcat-o pe fetiță cu piciorul să vadă dacă mai trăiește, apoi ar fi mutat-o pe o parte.

Urmează ca ancheta să stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidentul. Autoritățile au dispus măsura controlului judiciar în cazul agentului, pentru o perioadă de 60 de zile. Acesta urmează să fie cercetat pentru ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă. Cele două fetițe mergeau către școală în monentul în care au fost lovite pe trecerea de pietoni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *