România este cunoscută în industria auto în special datorită unor mărci istorice precum Dacia, ARO sau Oltcit, însă există un vehicul motorizat produs la finalul anilor ‘80 care a fost exportat chiar și în Australia.
BHP Jimblebar este una dintre cele mai importante mine de fier din Australia, inaugurată în 1989. Ca parte a procedurilor standard de exploatare a fierului, muncitorii aveau nevoie inclusiv de basculante puternice capabile să transporte producția anuală de circa 14 milioane de tone de fier.
Printre basculantele pe care proprietarii minei le-au achiziționat la vremea respectivă s-a numărat și una a cărei producție tocmai începuse în România: DAC 120 DE. Care au fost însă motivele pentru care minerii din Australia au decis să cumpere cinci basculante produse la peste 12.000 de kilometri depărtare?
Inspirație americană
La începutul anilor ‘80, în timpul lucrărilor la Canalul Dunăre – Marea Neagră, statul român a achiziționat o basculantă americană Lectra Haul, sub pretextul de a o utiliza la transportul pământului excavat. În realitate, basculanta a ajuns la uzina Steagul Roșu, acolo unde mecanicii au demontat-o piesă cu piesă.
Pe lângă DAC 120 DE, Steagul Roșu a produs și alte basculante de până în 100 de tone. Un caracter inedit a avut DAC 180-100, care cântărea 180 de tone și avea o lățime extrem de mare pentru a permite un centru de greutate coborât. Viteza maximă era însă de numai 27 km/h.
Scopul real a fost însușirea anumitor tehnologii cu scopul ca România să dezvolte propria basculantă de mare tonaj, iar rezultatul acestei inspirații a devenit cunoscut ulterior drept DAC 120 DE.
Numele nu a fost ales întâmplător. DAC era brandul de camioane al constructorului brașovean Steagul Roșu (redenumit Roman Brașov în 1990), 120 reprezenta încărcătură maximă a basculantei exprimată în tone, iar DE sugera natura sistemului de propulsie: diesel-electric.
Motor diesel de 65 de litri și peste 1.000 CP
Cu un design realizat la Institutul ICPAT din Brașov, DAC 120 DE devenea la lansarea producției, în 1988, una dintre cele mai mari basculante de la vremea respectivă. Vehiculul avea 10 metri lungime, o înălțime de 5,4 metri și un ampatament de 3,2 metri, în timp ce lățimea de 3,2 metri era foarte apropiată de lățimea minimă a drumurilor naționale (3,5 metri). Cabina basculantei DAC 120 DE era poziționată la o înălțime de 2,5 metri.
Mai impresionante erau însă datele tehnice: basculanta utiliza un motor diesel de 65 de litri care cântărea 8 tone și genera 1.040 de cai-putere. Interesant este însă că motorul diesel alimenta două motoare electrice produse de Electroputere Craiova și poziționate pe puntea spate.
În 2004, o versiune digitală a basculantei DAC 120 DE a fost disponibilă ca vehicul în jocul GTA San Andreas prin intermediul unui utilizator pasionat care a replicat fidel designul. O demonstrație video poți vedea aici.
Chiar și cu astfel de specificații tehnice, basculanta era departe de a depăși limitele legale de viteză ca urmare a masei totale de 90 de tone. Astfel, viteza maximă era de 70 km/h cu bena goală și de 55 km/h cu bena încărcată cu 120 de tone de materiale. Cele două rezervoare de 1.600 de litri erau capabile să asigure carburantul pentru o săptămână întreagă.
Din România în Australia
În total, între 1988-1990, Steagul Roșu a produs 15 basculante DAC 120 DE. 8 dintre ele au ajuns la mina de cupru Roșia Poieni, în timp ce alte 3 unități au fost trimise la mina de calcar de la Mahmudia (județul Tulcea), iar alte 2 la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Una a ajuns la mina de banatită din Moldova Nouă, iar încă una la mina de sulf din Calimani.
Alte 5 basculante au fost produse la uzina Mecanică Mârșa (județul Sibiu) și au parcurs peste 12.000 de kilometri pentru a ajunge la mina BHP Jimblebar din vestul Australiei. Proprietarii minei au mizat pe DAC 120 DE în special datorită prețului de numai 300.000 de dolari, o sumă de circa trei ori mai mică decât prețurile unor modele asemănătoare produse în Statele Unite.
Producția basculantei DAC 120 DE a încetat în 1990 din lipsă de fonduri.