Dacia 1310 decapotabilă e mașina care te va face să râzi cu lacrimi

Dacia 1310 decapotabilă nu e ceva ce vezi prea des nici măcar pe șoselele din România, dar nu înseamnă că nu există. Mai mulți români au încercat să-și tuneze Dacia, dar mașina din imagine le întrece pe toate.

În prezent, Dacia produce mai multe modele de autoturisme, fiecare potrivit pentru gusturile și necesitățile clienților. Încă de la apariția brandului, Dacia a avut ca scop producerea în serie a unor mașini ieftine și ușor de întreținut. Pe lângă preț, Dacia și-a concentrat foarte mult atenția pe utilitate și mai puțin pe design

Chiar dacă azi, Dacia începe să producă modele cu aspect tot mai atrăgător, grație celor de la Renault, românii care iubesc acest brand au simțit mereu nevoia unor modele mai neobișnuite, care să rivalizeze cu mașinile marilor companii auto ale lumii și cu greu s-au putut despărți de modelele vechi.

Dar, cum mai avem mult de așteptat până să se întâmple asta, unii români au preferat să ia decizia pe cont propriu, iar cei care au avut sau au făcut rost de o Dacie mai veche, au pus mâna pe flex și au început să taie pe ici, pe colo, până a rezultat o mașină ce nu mai aduce cu clasicul brand românesc.

Așa a făcut proprietarul mașinii din imagine, care a transformat o Dacia 1310 într-una decapotabilă. Nu este pentru prima dată când este surprinsă în imagini o astfel de Dacie modificată, dar aproape fiecare „prototip” are ceva unic.

Dacia despre care vorbim pare a fi modelul acela cu două perechi de faruri rotunde și „ochelari” din plastic”. Berlină, culoare verde (destul de rară și asta pe modelele vechi). jante din oțel, clasice, vopsite cu negru, la care a fost lăsată intactă doar structura parbrizului. În rest, stâlpii laterali, luneta și plafonul au fost eliminate, pentru a o transforma într-un cabrio veritabil.

Și, pentru că părea că-i lipsește ceva, proprietarul i-a mai lipit și niște abțipilduri pe portiere care vor să inspire forță. S-ar putea să n-o vezi pe drumurile publice, dar, cu siguranță ea face senzație prin satul sau comuna unde se află mașina.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *