Dacia de senzație care bate orice BMW sau Mercedes. 300 de C.P. sub capotă o fac monstru pe șosele

Un iubitor al mărcii Dacia a dus un Logan pe culmile mașinilor sportive. Mașina a fost transformată în Logan RS, o mașină de familie cu peste 300 de cai-putere. Transformarea face ca mașina să se poată bate cu orice BMW sau Mercedes.

Dacia care se bate cu orice BMW sau Mercedes. 300 de C.P. sub capotă fac din ea un montru pe șosele
Este foarte greu să faci un autovehicul sport în ziua de astăzi, mai ales dacă ești un producător poziționat în segmentul smart buy, cum este situată Dacia, scrie auto-bild.ro. Aici totul este calculat până la cel mai mic bănuț, iar în unele piețe, cum ar fi cea europeană, reglementările de noxe și emisii îți distrag atenția mai degrabă la cum să faci mașina mai economică și fiabilă.

Dar asta nu înseamnă că o mașină, chiar și Dacia, nu poate fi transformată într-o sportivă desăvârșită dacă se investesc ceva bani în ea. Proprietarul care și-a transformat Loganul a fost foarte dispus să investească în mașina sa. Nu se cunoaște suma exactă care s-a cheltuit pentru tranformare, însă se cunoaște rezultatul final, care este unul mai mult decât remarcabil.

Logan de fabricație 2007, transformat într-o puternică mașină sportivă
Totul a început cu un Logan fabricație 2007, produs la Pitești, pe care proprietarul împătimit de motoare puternice a început să monteze piese de Renault Mégane RS.

Mașina a fost transformată total, atât în ceea ce privește motorul, precum și transmisia. Șasiul a primit apoi și el câteva „retușuri’. A fost prevăzut cu arcuri mai rigide, precum și cu bare anti-ruliu. Acum, tânărul proprietar se laudă că Loganul lui are peste 300 de cai-putere. este suficient să-i dai o cheie iar motorul L4 de 2,0 litri se aude cum pufăie prin valva de blow-off.

Ce modificări de lux a mai suferit bătrânul Logan
Și pentru că un Logan are o poziție la volan pe care o oferă în versiune standard, este imposibil de condus în stil sportiv, proprietarul i-a adus câteva modificări și aici. A dotat mașina cu scaune-scoică, volan sport îmbrăcat în Alcantara.

De altfel, tot habitaclul Loganului a fost a îmbrăcat în material Alcantara. De asemenea, Loganul a fost îmbunătățit cu aer condiționat automat și pornire din buton. Proprietarul nu a auitat nici de sistemul audio. I s-a montat un subwoofer ce ocupă jumătate de portbagaj.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *