Doi șoferi români au traversat aproape toată Europa de la nord la sud, fără să alimenteze camionul lor la vreo benzinărie. Ei au mers doar cu motorină furată de la colegi, scrie Le Dauphine Libre, cotidian francez care apare la Grenoble.
Cei doi șoferi români, colegi de echipaj, au fost prinși joi noaptea de brigada mobilă de jandarmi din Chanas, după ce alți camionagii i-au surprins și au alertat autoritățile franceze. S-a descoperit că ei furau motorină din rezervoarele colegilor pe ruta Polonia – Spania, pe care o parcurgeau de cel puțin patru ori pe lună. În noaptea de miercuri spre joi, 26 noiembrie, la ora 3.30, un șofer care petrece noaptea în cabina camionului său, în zona rezervată vehiculelor grele din Roussillon, pe autostrada A7, i-a surprins pe cei doi în timp ce cu ajutorul unei pompe furau motorină din rezervorul lui și o transferau în cel al camionului lor, parcat alături. 1.400 de euro doar într-o noapte El a alertat imediat jandarmeria, oferind o descriere a camionului românilor, care plecase spre sud. Jandarmii au interceptat camionul românilor și apoi l-au urmărit discret până la prima oprire, în parcarea de camioane Isardrôme, din Saint-Rambert-d’Albon. Șoferul și colegul lui din cabină, doi români în vârstă de 20 și respectiv 29 de ani, le-au spus jandarmilor că transportă tuburi de țigări, marfă încărcată în Polonia cu destinația Spania, unde urmau să încarce legume. Jandarmii au inspectat atunci semiremorca și au descoperit o pompă electrică și mai multe furtunuri.
Reținuți, cei doi români au recunoscut faptul că furau motorină de la alte camioane. Doi șoferi fuseseră păgubiți doar în acea noapte de 1.000 de litri de motorină, în valoare de 1.400 de euro.
Surpriza a venit atunci când românii au povestit că așa traversează de cel puțin 4 ori pe lună Europa, de la nord la sud în înapoi, fără să utilizeze vreodată cardul de credit sau banii cash dați de firmă pentru combustibil. Astfel, ei opreau sumele de motorină și le foloseau în scopuri personale. Cei doi români au fost eliberați condiționat, obligați să părăsească imediat teritoriul francez și chemați în instanță pe 25 martie 2021.
Citeşte întreaga ştire: Doi șoferi români de TIR au traversat de mai multe ori Europa doar cu motorină furată de la colegi