E gata cu mașinile pe benzină și motorină! E finalul în 2050. S-a anunțat acum

Potrivit unui raport publicat marţi de firma de consultanţă Rystad Energy, până în 2050, aproape 90% dintre vehicule vor fi electrificate. Acest scenariu va duce probabil la un declin de 50% al capacităţii de rafinare pe plan global.

Campania globală pentru electrificarea transportului rutier, în vederea reducerii emisiilor de carbon, ar putea diminua cererea pentru capacitatea rafinăriilor mondiale cu jumătate, până în 2050, se arată într-un raport publicat marţi de firma de consultanţă Rystad Energy, relatează Reuters.

„Până în 2050, aproape 90% dintre mașini vor fi electrificate. Acest scenariu va duce probabil la un declin de 50% al capacităţii de rafinare pe plan global”, a apreciat Mukesh Sahdev, vicepreşedinte al Rystad Energy.

„Vehiculele electrice ar putea reduce consumul global de benzină şi motorină, dar cererea pentru alte produse petroliere rafinate, în aviaţie, transportul maritim şi în sectorul petrochimic, ar putea rămâne ridicată din cauza urbanizării, care va constitui un risc la adresa sectorul de rafinare”, a adăugat Mukesh Sahdev, vicepreşedinte al Rystad Energy.Cum vom face faţă acestor necesităţi cu o reducere de 50% a capacităţii de rafinare?„Cred că este un indiciu semnificativ că ar putea exista o penurie în sectoarele unde creşte cererea şi o raţionalizare a activelor din domeniul rafinării în întregul lanţ de aprovizionare”, a avertizat analistul de la Rystad Energy.

„De exemplu, la instalaţiile de cocsificare, pentru modernizarea unităţilor unde este produsă benzina şi motorina, vor trebui modificate unităţile pentru a produce mai mult cocs pentru grafitul din baterii, o altă tendinţă fiind procesarea ţiţeiului pentru transformarea în produse petrochimice”, a explicat Mukesh Sahdev, vicepreşedinte al Rystad Energy.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *