Dacă ești șofer de cursă lungă, este imposibil să nu simți la un moment dat oboseala și să nu simți nevoia de odihnă. Dar, te-ai întrebat dacă este legal să dormi în maşina parcată pe marginea drumului? În cele ce urmează încercăm să răspundem la întrebare, fiind vorba despre detaliul din lege pe care şoferii nu îl ştiu.
Cât de periculos este dormitul la volan
Somnolența la volan este o problemă semnificativă peste tot în lume, iar într-o epocă atât de competitivă și de ocupată, șoferii se forțează mai mult să facă mai multe lucruri în același timp și să stea până târziu.
Orele lungi petrecute pe șosea și traficul intens pot contribui la somnolența șoferului, ceea ce poate duce în cele din urmă la accidente de mașină conexe, iar potrivit unor studii, până la 6.000 de accidente auto mortale pot fi cauzate de somnolență la volan în fiecare an.
Adormirea la volan este una dintre cele mai mortale greșeli ale șoferilor pe șosea. Studiile privind oboseala șoferilor au arătat că somnolența poate afecta un șofer la fel de mult ca drogurile sau alcoolul. La întrebarea câte ore poate rezista un om fără să doarmă?, un răspuns ar fi că, după 18 ore fără somn, echivalează cu conducerea cu o concentrație de alcool în sânge de 0,05%.
În cazul în care un șofer trece 24 de ore fără somn, acesta conduce cu echivalentul unei alcoolemii de 0,10% – 0,02% peste limita legală de alcool. Mulți șoferi nu echivalează condusul în stare de somnolență cu condusul în stare de ebrietate, însă ambele pot fi mortale prin gradul de afectare a abilităților unui șofer.
Este legal să dormi în maşina parcată pe marginea drumului?
Așa că, de cele mai multe ori, șoferii aleg cea mai la îndemână situație, aceea de a opri mașini și de a dormi în maşina parcată pe marginea drumului, dar cât de legal este acest lucur? Asta încercăm să aflăm împreună.
Având în vedere că noile norme privind oboseala șoferilor sunnt prezente în Codul Rutier și este prevăzută și o amendă usturătoare, în cazul în care nu sunt respectate anumite condiții, în general nu este ilegal să dormi în mașină, cu mențiunea să fii parcat într-un loc sigur, dar există anumite circumstanțe în care nu ar trebui să faci asta.
Citeste in continuare pe playtech.ro