Ești obligat să semnalizezi în sensul giratoriu? Cine e vinovat dacă se produce un accident

De multe ori circulația în sensul giratoriu pune probleme șoferilor. De exemplu, ești obligat să semnalizezi atunci când circuli în interiorul unei astfel de intersecții?

Sensul giratoriu a fost conceput pentru a fluidiza traficul și a permite trecerea printr-o intersecție fără a mai sta la semafor.

Deși a fost inventat de mai bine de 100 de ani și e întâlnit în toată lumea, nu toți șoferii știu exact cum se acordă prioritate într-o astfel de intersecție. Și nici nu semnalizează corect atunci când circulă în sensul giratoriu.

Ești obligat să semnalizezi în sensul giratoriu?

Legea stabilește că un conducător auto e obligat să semnalizeze de fiecare dată când schimbă direcția de mers. La fel și în cazul în care trece de pe o bandă pe alta. Iar acest semnal trebuie dat înainte de efectuarea manevrei.

Iar această regulă se aplică și în cazul celor care circulă în sensul giratoriu. În primul rând, legea stabilește că ești obligat să semnalizezi schimbarea direcției cu cel puțin 50 m. înainte, dacă circuli în localitate. În afara localității, ești obligat să semnalizezi cu 100 m. înainte.

Astfel, în momentul în care ne aflăm în sensul giratoriu, trebuie să semnalizăm direcția în care urmează să ne continuăm deplasarea. Dacă vom vira pe prima ieșire, atunci dăm semnal dreapta și îl ținem activat pe tot parcursul manevrei.

Dacă vom părăsi sensul giratoriu la a 2-a ieșire, atunci ținem semnalul stânga activ până trecem de prima ieșire. Apoi activăm semnalul dreapta, până părăsim giratoriul. Sau, dacă alegem a 3-a ieșire, atunci ținem semnalul stânga activat până trecem de ieșirea numărul 2.

Astfel, atât șoferii din spate, cât și cei care așteaptă să intre în sensul giratoriu vor ști în ce direcție ne vom deplasa.

Deci, șoferii ar trebui să semnalizeze dinainte de a intra în sensul giratoriu direcția de mers, dar și în timp ce se află în interiorul acestei intersecții.

Cine e vinovat de producerea unui accident în sensul giratoriu?

Fiecare accident are particularitățile sale, astfel că nu poate fi aplicată o soluție generală. Sunt analizate o serie de aspecte referitoare la acordarea de prioritate, semnalizarea intenției, viteza de deplasare, s.a.

Și poate fi stabilită atât vinovăția unuia dintre conducătorii auto, cât și culpa comună, în funcție de fiecare situație în parte.

Polițiștii care anchetează producerea unui accident, analizează, printre altele, dacă:

  • șoferii s-au aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor
  • au fost respectate indicatoarele rutiere
  • au fost respectate regulile de circulație
  • vehiculele au dreptul de a circula pe drumurile publice
  • comportamentul în trafic a fost unul corect, etc.

Iar în funcție de acești factori, dar nu numai, se stabilește gradul de vinovăție al fiecărei persoane implicate într-un accident de circulație.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *