„Eu, dacă am BMW, sunt obligat să pun anvelope de iarnă?”. Ce au răspuns oficialii RAR

Schimbarea anvelopelor, subiect de interes pentru șoferi în această perioadă, stârnește și replici hilare. La o postare a oficialilor Registrului Auto Român, menită să elimine informații nereale din spațiul public, au fost și șoferi care au cerut lămuriri suplimentare.

„Eu dacă am BMW, sunt obligat să pun anvelope de iarnă?”, a întrebat un șofer, joi, în comentariu la postarea de miercuri a Registrului Auto Român (RAR).

Prin informarea oficială despre anvelopele de iarnă, reprezentanții RAR și-au dorit să infirme articolele despre amenzile pe care le riscă românii dacă nu au montate anvelopele de iarnă la 1 noiembrie. „Sunteți nedumeriți sau panicați? Nu aveți de ce! Registrul Auto Român vă explică tot ce trebuie să știi despre anvelopele care sunt obligatorii pe timpul iernii. Chiar dacă vremea încă este însorită în cea mai mare parte a țării, au început să circule deja informații menite să panicheze posesorii de autovehicule, așadar precizăm CLAR că NU există o data limită pentru montarea acestor cauciucuri și că TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră”, a transmis RAR.

Replica reprezentaților Registrului la comentariul proprietarului de BMW a stârnit sute de reacții amuzate ale urmăritorilor paginii: „Doar dacă linia de tramvai este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei. 🙂”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *