Mulți șoferi cred că nu pățesc nimic dacă parchează pe locurile rezervate pentru persoanele cu handicap. Când se întorc de la cumpărături, au parte de o surpriză: sunt luați la întrebări de agenții rutieri sau de la poliția locală.
Amenda maximă de 10.000 de lei nu-i sperie pe șoferii care parchează pe locurile pentru persoane cu handicap din Timișoara.
A fost o razie a polițiștilor locali în acest weekend, iar numărul de amenzi a fost foarte mare.
Au fost luați în vizor șoferii sănătoși care își lasă mașinile cu nesimțire pe locurile special amenajate pentru conducătorii auto cu dizabilități, scrie Opinia Timisoarei.
Polițiștii locali au făcut verificări în mai multe zone din oraș și reamintesc că amendă pentru staționarea pe aceste locuri de parcare este între 2.000 și 10.000 de lei.
Ce a transmis Poliția locală din Timișoara
Actiunea a avut in primul rand un scop preventiv, acela de a expune reprezentantilor supermarketurilor legislatia cu privire la necesitatea amenajarii acestor locuri conform normelor in vigoare, respectiv Legea 448/2006, au transmis polițiștii locali.
Conform acestora, în lege este specificat ca aceste locuri trebuie adaptate, rezervate si semnalizate prin semn international pentru persoane cu handicap, sanctiunile pentru cei care parcheaza neregulamentar fiind intre 2000 si 10.000 de lei.
„Totodata, au fost luate si masuri, fiind aplicate doua sanctiuni contraventionale si sapte invitatii tip colant in cazul unor conducatori auto depistati cu autovehiculele pe locuri destinate persoanelor cu dizabilitati. De mentionat ca de-a lungul timpului au fost numeroase sesizari ale cetatenilor privind nerespectarea legislatiei referitoare la parcarea pe astfel de locuri de catre unii conducatori auto”, au transmis reprezentantii Politiei Locale Timisoara.