În loc de ninsori, avem ploi torenţiale şi vijelii care fac prăpăd. A plouat în câteva ore cât pentru jumătate de lună, iar toată Valea Prahovei a fost lovită de viituri. Mai mulţi oameni au fost evacuaţi pentru că riscau să fie luaţi pe sus cu tot cu case de apele învolburate. În Buzău, torenţii au luat două poduri şi i-au izolat de restul lumii pe locuitorii din două sate. Sunt probleme din cauza inundaţiilor în 10 judeţe.
A plouat atât de mult la mijlocul lui decembrie, încât râul Prahova s-a umflat până peste poate, iar barajul abia face faţă. Apele învolburate şi-au făcut loc pe unde au putut.
Șofer luat de viitură, după ce a încercat să treacă cu mașina peste Teleajean
În Dâmboviţa, mai mulţi oameni au trăit coşmarul vieţii lor după ce fost surprinşi de torent în maşini pe drum. În câteva clipe, au fost înconjuraţi de ape. Tot în judeţul Prahova, localitatea Cheia, un turist a încercat să treacă peste apele învolburate ale râului Telejean cu maşina, dar autoturismul a fost furat de apă.
Te urci în maşină?
Nu. Hai să văd dacă treci.
Pompierii au intervenit prompt şi au reuşit să-l salveze pe şoferul inconştient în ultima clipă.
Video AICI ->
https://www.facebook.com/groups/780042079220628/permalink/1019170568641110/
Puhoaie în Valea Doftanei
Puhoaie au fost şi în comuna Valea Doftanei. Localnicii nu au mai văzut de 16 ani o asemenea viitură. Un telespectator ne-a trimis imagini ale dezastrului făcut de ape.
Ploile au creat probleme și în județul Buzău. În comuna Lopătari, localnicii au fost treziţi din somn de zgomotul apelor învolburate.
Localnic: Pe pluviometrul meu s-au inregistrat 81 de litri pe mp, lucru care nu s-a mai intamplat in localitatea Lopatari in luna decembrie.
Poduri luate de ape
Două poduri din tuburi au fost luate de ape, iar localnicii din Lopătari şi Chirani au rămas izolați. Doar un câine curajos tot a reuşit să traverseze râul învolburat de pe un mal pe altul.
20 de kilometri mai jos, un sat întreg a rămas fără curent, după ce un stâlp a fost smuls de viitură.
Şi în judeţul Vâlcea oamenii au cerut ajutorul pompierilor pentru a le scoate apa din gospădării.