Cu siguranță visurile oricărei persoane care împlinește vârsta de 18 ani este să obțină permisul de conducere. Permisul de conducere se poate obține după efectuarea celor 24 de ore de legislație rutieră și 30 de ore de pregătire practică iar după acestea trebuie să susții examenul teoretic sala și apoi proba practică traseul.
Cursanții de cele mai multe ori se plâng căcele 26 de întrebări ale examenului Teoretic sunt dificile întrucât trebuie să răspundă corect la minim 22 pentru a fi admis.
Care sunt tarile unde se ia cel mai usor permisul de conducere?
Mexic
în unele dintre state are țării candidații trebuie să treacă dorul examen teoretic pentru a obține permisul de conducere. până în anul 2018 tot ceea ce trebuia să facă un cetățean mexican era solicită un permis fără mai trece prin toți pașii.
Columbia
Testul practic de conducere este notat de la 1 la 10, iar columbienii trebuie să obțină doar 5 puncte pentru a-l promova.
Honduras
Mulți ani permisul s-a acordat în această țară fără examen, însă de ceva vreme a fost introdus un test scris simplu, nu și o probă practică.
Desigur există și alte țări unde permisul de conducere se ia greu. Vom vedea împreună unde.
Acum vom vedea În ce țări se ia permisul de conducere cel mai greu?
Croația în Croația viitorii șoferi trebuie să efectueze între 70 și 100 de ore de legislație rutieră aceasta fiind principala condiție pentru a te înscrie la examenul pentru permis iti sunt testate tipul de personalitate și capacitatea de a conduce.
Muntenegru
în Muntenegru și tu de complicată să spună așa întrucât la testul practic candidaților le sunt permise maxim 13 greșeli înainte de a obține permisul de conducere ei vor trebui să se supune unui control oftalmologic și un psihiatric.
în Franța cetățenii francezi Luca cel puțin trei mii de km împreună cu instructor auto înainte de a se putea înscrie pentru proba practică traseu.
Rusia testarea teoretică le permite candidaților cer mult o greșeală la cele 20 de întrebări din chestionar Mai multe variante de răspuns. După aceea candidații trebuie să susțină două probe practice diferite una de poligon și una de traseu exact cum era în România comunistă.
China
Testul teoretic conține 100 de întrebări și presupune învățarea a nu mai puțin de 1.000 de chestionare auto. Apoi, există două evaluări practice diferite, urmate de un test teoretic final.
Australia
În anumite regiuni ale țării cursanții trebuie să efectueze 120 de ore de condus împreună cu un instructor înainte de a putea să se înscrie la examenul auto.
Singapore
În aceasta mică țară candidații susțin două teste teoretice înainte de a putea avansa la examenul practic. Fiecare test conține câte 50 de întrebări și necesită 50 de minute pentru a-l rezolva.
Practic trebuie să răspunzi în maxim 1 minut la o întrebare.
Vietnam
Testul teoretic pe care îl dau viitorii șoferi este cel mai stufos din întreaga lume. Iar acesta are, in jur de 450 de întrebări!
Unde ne situam noi?
Ei bine în România sunt 1176 de întrebări ceea ce arată faptul că în România permisul de conducere nu se ia foarte ușor la faptul că există un număr atât de mare de întrebări cu mai multe variante de răspuns.
Cele 1176 de întrebări sunt structurate în cele 45 de chestionar. Iar timpul de răspuns per test este de 30 de minute.
Însă referitor la testarea psihologică aceasta se bazează doar pe o declarație pe propria răspundere că nu ai boli psihice.
în speranța că acesta articolul v-a fost de ajutor, daí un share și un Like pe butonul de mai jos