Inginerii RAR Tulcea au rămas fără cuvinte când au văzut elementul improvizat din cornier și colțare de pe maşina unui şofer

Un şofer cu imaginaţie a reuşit să-i surprindă şi pe inspectorii RAR, care au decis să publice fotografiile cu maşina ce avea elemente improvizate.

Este vorba despre un şofer din Tulcea care a mers cu maşina la Registrul Auto Român (RAR), ca să ceară omologarea elementului de caroserie.

 

Şoferul avea improvizat pe maşină un eleron fabricat din burghiu pentru metal, cornier metalic și colțare pentru polițe din magazinele de bricolaj, improvizații şi câteva șuruburi cu piuliță, după cum precizează inspectorii RAR.

„Ştim că deja vă zboară gândul la weekend și, pentru că vorbim despre zbor, vă prezentăm acest autovehicul care a venit la RAR Tulcea pentru omologarea elementului de caroserie.

Materiale necesare pentru confecționare: burghiu pentru metal, cornier metalic și colțare pentru polițe din magazinele de bricolaj, improvizații, câteva șuruburi cu piuliță și multă inconștiență.

 

Totuși, dincolo de aspectul mașinii, vă rugăm să conștientizați că astfel de elemente de caroserie confecționate artizanal pot fi un pericol pentru siguranța traficului și a pietonilor, dar nici nu pot îmbunătăți performanțele vehiculului.

Despre sancțiunile pe care le riscați nici nu mai vorbim…

Un astfel de element nu îndeplinește, din punct de vedere tehnic, normele pentru certificarea produselor și nici nu a fost supus verificărilor necesare pentru omologarea de tip a produsului, iar colegii noștri au decis că această improvizație nu întrunește condițiile care stau la baza omologării”, este mesajul transmis, vineri, de Registrul Auto Român (RAR), pe pagina de Facebook.

 

„A venit cu aşa ceva la ITP?… Aurel Vlaicu ar fi invidios!” sau „Îi numai bună de uscat rufe sau bătut covoare” sunt câteva dintre comentariile lăsate de oameni.

 

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.