Ionel Boeru, militarul care i-a împușcat pe Elena și Nicolae Ceaușescu, a recunoscut după 32 de ani că a avut ordin să îi execute pe cei doi.
Totul ar fi trebuit să aibă loc în timpul procesului, în cazul în care aceștia ar fi încercat să se salveze.
Colonelul în rezervă spune că acest lucru ar fi trebuit să se întâmple indiferent de victimele colaterale.
Ionel Boeru a recunoscut că a avut ordin să îi execute pe cei doi
Ionel Boeru, colonel în rezervă, a fost cel care i-a păzit pe soții Ceaușescu în ziua procesului care le-a adus moartea pe 25 decembrie 1989, la Târgoviște. Acesta a dezvăluit care au fost ordinele pe care le-a primit de la generalul Victor Stănculescu, după ce a fost informat că va face parte din plutonul de execuție a cupului Elena și Nicolae Ceaușescu.
“Pe data de 22 luptătorii au plecat în oraş, în Bucureşti în Capitală să apere televiziunea, CC, hotel Bucureşti şi alte obiective. Menționez, unitatea de la Boteni în perioada 16-22 nu a primit nicio misiune în afara cazărmii. Pe data de 25 dimineața au fost adunate cadrele care mai erau în unitate. Am fost adunați la ora 9.00 dimineaţa şi comandantul unității a spus că pentru o misiune de grad 0 are nevoie de 8 voluntari.
Am aflat de misiune când am ajuns în cazarma de la Târgoviște. Acolo am aflat care era ţinta. Nouă ni s-a spus că este o misiune în Bucureşti, iar la adunarea pe care am avut-o cu generalul Stănculescu, în spatele stadionului Steaua, ni s-a spus că urmează să participăm la judecarea unor teroriști”, a spus colonelul în rezervă Ionel Boeru.
Ionel Boeru a explicat și motivul principal pentru care s-a oferit voluntar
Avea ordin să-i execute pe Elena și Nicolae Ceaușescu idiferent de consecințe
În final, Ionel Boeru a dezvăluit că avea ordin să-i execute pe Elena și Nicolae Ceaușescu, în caz că aceștia ar fi încercat să se salveze în timpul procesului, indiferent de victimele colaterale.