Lecția dată de polițiști suceveni unui controversat pădurar: I-au confiscat camionul de 20.000 de euro și lemnul în valoare de 7.000 lei

Ieri dimineață, în jurul orei 08.00, patrula din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Marginea, pe raza comunei Sucevița, a interceptat în trafic o autoutilitară care se deplasa pe strada Poiana Mărului și transporta material lemnos, având direcția de deplasare dinspre DN 17A Sucevița către fondul forestier.

Polițiștii au oprit camionul. La volanul acestuia se afla un bărbat de 52 ani, din comuna Marginea, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei, iar cu privire la cantitatea de material lemnos transportat nu a putut prezenta aviz de însoțire sau alte documente de proveniență.

Oamenii legii au verificat aplicația Sumal Control și au constatat că pentru autoutilitara oprită nu a fost generat niciun aviz de însoțire materiale lemnoase la data de 29 ianuarie 2022.

Autoutilitara a fost condusă la Ocolul Silvic Marginea, unde s-a solicitat prezența lucrătorilor silvici dar și a lucrătorilor din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, în vederea efectuării inventarierii materialului lemnos.

În urma inventarierii materialului lemnos identificat în autoutilitară a rezultat o cantitate totală de 12,539 metri cubi lemn rotund esență rășinoase – bușteni gater, valoarea totală a materialului lemnos fiind de 7.322,78 lei, conform carnetelor de inventariere întocmite.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documente specifice de transport”.   

Cantitatea de material lemnos, respectiv cantitatea totală de 12,539 metri cubi lemn rotund esență rășinoase – bușteni gater a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea. De asemenea, autoutilitara folosită la săvârșirea infracțiunii a fost indisponibilizată și depusă în camera de corpuri delicte a IPJ Suceava.

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra autoutilitarei. Valoarea mijlocului de transport indisponibilizat a fost estimată la suma de 20.000 euro iar valoarea materialului lemnos confiscat este de 7.322,78 lei.

„Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

Săptămânal sunt organizate activități în sistem intergrat cu participarea polițiștilor din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, a polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice cu participarea polițiștilor rutieri dar și din cadrul subunităților de la nivel județean. La acțiuni sunt cooptați, de asemenea lucrători de jandarmi dar și specialiștii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Suceava”, a transmis IPJ Suceava.

Camionul în cauză aparține firmei SC Caunimarc SRL, din localitatea Marginea. Firma are ca obiect de activitatea preponderent „transporturi rutiere de marfuri”. Aceasta este administrată de către Liliana Elena Cenușă, fosta soție a vestitului pădurar Mircea Caunei, din cadrul Ocolului Silvic Marginea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *