Lovitură pentru șoferi! Rămâi fără permis dacă nu plătești amenda în termen de 60 de zile. Inițiativa a fost înregistrată la Camera Deputaților pentru dezbatere.
Parlamentarii coaliției de guvernare vor ca șoferii care nu-și plătesc amenzile de circulație în termen de 60 de zile de la emiterea acestora să se aleagă cu permisul suspendat. În acest fel, consideră ei, va crește nivelul de achitare a amenzilor rutiere, extrem de scăzut în prezent.
Lovitură pentru șoferi!
Pe de altă parte, în același proiect de lege se prevede faptul că cei care au încasat sancțiunea vor avea permisiunea să conducă doar după plata amenzii.
”1. Nu se încasează banii la buget, deci un prejudiciu la bugetul local. 2. Vine Curtea de Conturi, constată că nu s-au încasat aceste amenzi și impută ca și sarcina administrației locale să recupereze sumele și e foarte greu”, a explicat Laurențiu Leoreanu, deputat PNL.
”Sunt de acord cu orice iniţiativă legislativă care aduce mai multe reglementări în acest sens. Ordine şi disciplină şi în trafic”, a precizat Natalia Intotero, deputat PSD.
Mai mult, aleșii susțin că neplata amenzilor de către șoferi coboară și indicatorii economici ai unităților administrativ teritoriale în baza cărora se acordă sumele pentru consolidarea bugetelor locale.