Mașină retezată în impactul cu semiremorca unui TIR, lângă Craiova. Șoferul a murit

Accident înfiorător în apropiere de Craiova, sâmbătă seară, după ce un tânăr de 25 de ani a intrat cu mașina, cu toată viteza, în semiremorca unui TIR oprit în afara părții carosabile.

Potrivit primelor informații, tânărul aflat la volanul mașinii era din Lupeni, Hunedoara, și se deplasa dinspre Cârcea spre Pielești.

Din motive încă necunoscute, acesta a intrat coliziune cu semiremorca unui tir oprit în afara părții carosabile și semnalizat corespunzător.

În urma impactului, bărbatul, care era singur în autoturism, a decedat.

La fața locului au fost prezenți un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dolj și o ambulanță din cadrul SAJ Dolj.

În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă si continuă cercetarile pentru stabilirea cu exactitatea a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *