Dincolo de protejarea mediului, ”disputa” mașină electrică vs. mașină pe benzină/motorină este tot mai actuală, cu argumente printre care, desigur, prețul. Un șofer conduce de patru ani o mașină electrică și dezvăluie concluziile experienței, care sunt foarte interesante.
Comparația mașină electrică – mașină pe benzină/motorină se face, de obicei, pe mai multe paliere, cum ar fi eficiența energetică, costurile de operare, performanța ori disponibilitatea infrastructurii de reîncărcare/realimentare. Contează mult, firește, și prețul, cel puțin pentru cei care, la cumpărarea unui autoturism, sunt limitați la un anumit buget.
În urmă cu patru ani, un britanic – profesor la Universitatea Roehampton din Londra – și-a cumpărat o mașină electrică. Iar acum a povestit pentru Guardian ce a însemnat această experiență și care sunt răspunsurile lui la întrebarea ”a meritat?”.
„Am fost relativ printre primii care au trecut la un vehicul electric, cumpărat în toamna lui 2020, în timpul pandemiei. Părea logic să facem această alegere. La urma urmei, viitorul era electric, nu?”, și-a început relatarea el.
După patru ani la volanul unei mașini electrice, profesorul britanic descrie experiența ca fiind una ”mixtă”. Altfel spus, și cu bune, și cu rele.
Astfel, profesorul reclamă că, spre deosebire de mulți șoferi de vehicule electrice din Marea Britanie, el este dependent de punctele de încărcare publice, în cazul său, în principal de încărcătoarele montate pe stâlpi de iluminat. Pentru achitarea încărcării, spune că majoritatea aplicațiilor de plată funcționează în mod similar. Cu toate astea, multe dintre îmbunătățirile așteptate de profesor nu s-ar produs. ”Încă nu există un card unic cu care să se plătească la toate încărcătoarele, iar călătoriile în afara țării necesită, probabil, descărcarea altor aplicații”, spune el.
Tot la capitolul reîncărcare, șoferul spune că există încă zone care suferă din acest punct de vedere. Iar lipsa punctelor de încărcare îl obligă să renunțe la unele deplasări pe distanțe lungi.
Pe palierul tehnic, profesorul se declară mulțumit: ”Mașinile electrice nu sunt complicate din punct de vedere tehnic, așa că este mult mai puțin probabil să meargă prost. Mașina noastră a fost extrem de fiabilă”.
Cât privește prețul, profesorul spune că acesta a fost relativ ridicat, însă au existat compensații ulterioare, venite odată cu utilizarea vehicului. „A costat mult peste prețul unei mașini pe benzină echivalente”, a spus el, adăugând că însă că mașinile electrice sunt ”ieftine de condus”. ”Întreținerea este foarte ieftină. Încărcarea completă a bateriei, care dă autonomie de 230 de mile, costă aproximativ 11 lire sterline la încărcătoarele lente și 33 de lire la cele rapide. Nu există taxă de drum”, a explicat el.
În loc de concluzie, profesorul spune că ”ar fi o înfrângere” să renunțe la o mașină complet electrică. ”Încă mi se pare corect ca benzina să fie înlocuită de electricitate. (…) Eu încă sper că guvernul va stimula conducerea vehiculelor electrice”.