Microbuz care transporta români din străinătate în România, blocat de polițiști în Germania

Un microbuz la bordul căruia se aflau mai mulți pasageri români care se întorceau din străinătate în România a fost blocat în cursul weekendului trecut în timp ce traversa Germania deoarece șoferul autovehiculului nu deținea autorizație pentru transportul internațional de persoane. Polițiștii germani au interzis continuarea călătoriei și l-au sancționat pe șoferul român.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Stat din landul Saarland, microbuzul circula cu o remorcă atașată și pornise cu pasagerii la bord din Londra, urmând să-i transporte pe aceștia în România. Agenții de poliție din orașul german Dudweiler l-au oprit pentru un control de rutină și au constatat că șoferul nu deținea niciun document care să ateste faptul că avea autorizație pentru transportul internațional de persoane.

Polițiștii n-au avut de ales, astfel, decât să întrerupă călătoria conaționalilor noștri și să demareze procedura pentru sancționarea administrativă a șoferului. Acesta a fost nevoit să plătească o garanție de 1 250 de euro pe loc, se mai precizează în comunicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *