Ministerul Transporturilor vrea să reducă lățimea benzilor de circulație de pe drumurile naționale după modelul DN2-E85

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a întocmit un proiect de Ordin pentru completarea Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1296/2017 pentru aprobarea normelor tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor. Scopul acestei măsuri este de a reduce de la 3,5 metri la 3 metri lățimea benzilor de pe drumurile naționale. Potrivit inițiatorilor, măsura va permite creșterea siguranței rutiere, prin reconfigurarea circulației după modelul proiectului pilot 2+1 de pe DN 2 (în județul Ialomița), amenajarea unor benzi suplimentare fără exproprieri în zona intersecțiilor sau amenajarea unor insule în zona trecerilor de pietoni. Resistematizarea rutieră 2+1 realizată în 2019 pe DN 2, în Ialomița, este următoarea: pe o distanță de 10 kilometri, carosabilul prevăzut inițial cu o bandă pe sens și acostament lărgit a fost reconfigurat alternativ la sistemul 2+1, adică o bandă pe un sens și două benzi pe sensul opus, fiind 4 tronsoane de aproximativ 2,5 kilometri care alternează. Acesta este un model suedez, iar reconfigurarea drumului a adus la scăderea vitezei de deplasare și, implicit, la reducerea numărului de accidente.

Prin urmare, proiectul de Ordin propus de MTI vizează introducerea unui nou punct, respectiv a punctului 5.4., cu următorul cuprins: „5.4. În cazuri excepționale, pentru drumurile naționale existente și proiectate, cu acordul Administratorului rețelei de drumuri, din motive de sporire a siguranței circulației în zona intersecțiilor, a trecerilor de pietoni, pe drumurile existente cu 4 benzi de circulație, în zona punctelor periculoase etc., se poate reduce lățimea benzii de circulație de la 3.50 m până la minimum 3.00 m, inclusiv lățimea marcajelor, prevăzându-se măsuri compensatorii corespunzătoare, după caz.” Prin această completare, se preconizează următoarele avantaje:

  • Reducerea vitezei de circulație prin efectul fizic de îngustare a benzii pentru prevenirea accidentelor rutiere ;
  • În zona trecerilor de pietoni prin introducerea unor insule de protecție a pietonilor;
  • Realizarea unor benzi suplimentare fără exproprieri de terenuri suplimentare în zona intersecțiilor;
  • Realizarea unor proiecte de siguranța circulației pe sectoarele cu incidență mare a accidentelor (exp. DN 2, sectorul cu 2+1, separatori de sens pe drumurile existente cu 4 benzi de circulație, dublarea marcajului axial tip linie continuă, etc.);
  • Reglementarea soluțiilor tehnice de siguranța circulației în raport cu instituțiile de verificare și control (I.S.C., A.R.R., Direcția Rutieră);
  • Adaptarea la teren a soluțiilor tehnice în situații punctuale, acolo unde nu este posibilă o rezolvare conform normelor în vigoare.

Precizăm că amendamentul pentru modificarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor a fost analizat în ședința Consiliului Tehnico-Economic al C.N.A.I.R.-S.A. și avizat FAVORABIL, conform documentului de avizare nr. 5127/03.12.2020.”, transmit inițiatorii proiectului. Proiectul de Ordin poate fi citit pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *