Noi informații apar după accidentul din județul Iași în care au murit 7 oameni. Șoferul microbuzului a salvat doi frați, fără a-și da seama, de la cumplita tragedie.
Doi frați au scăpat ca printr-o minune de la accidentul produs marți, 1 februarie, în localitatea Boureni, din județul Iași, în care au murit 7 persoane.
Șoferul microbuzului cu șase muncitori care și-au pierdut viața le-a salvat, fără să știe, de la tragedie. Asta după ce a refuzat să-i ia la ocazie, ei făcându-i semn să oprească.
Șoferul microbuzului a refuzat să-i ia la ocazie pe cei doi frați și astfel le-a salvat viața
Cei doi frați voiau să meargă în oraș să-și viziteze un alt frate, internat în spital. Acesta din urmă răsuflă acum ușurat că nu s-au urcat în autovehicul.
”Trebuiau să vina la Iași la mine la spital și au avut noroc că nu s-au dus cu mașina cu el și a plecat înainte. La ocazie. Și nu l-au luat.
Au scăpat. Că altfel erau morți și el și sora mea. Au făcut semn să îi ia ocazie și nu i-a luat. Dacă oprea îi omora și pe ei”, a relatat tânărul internat în spital, scrie Observator.
Localitatea Boureni din Iași, în doliu. Sătenii, revoltați pe autorități
Între timp, întregul sat Boureni este în doliu, în urma a ceea ce s-a întâmplat. Ei reproșează că autoritățile nu au făcut drumuri de mare viteză, care să asigure un trafic mai sigur.
Unul dintre muncitorii morți, Marcel Moroșanu, avea 33 de ani și a lăsat în urma sa doi copii de 9 și patru ani. În urmă cu un an, el a reușit să-și salveze de la moarte sora bolnavă de cancer, care joi l-a condus pe ultimul.
”Să se facă dreptate și să facă străzi sa meargă mașinile mari pe parte alta parte sa nu meargă prinde astea mici. Să vină să numere crucile să vadă ce s-a întâmplat”, a declara sora lui Marcel.
Pe același drum unde a avut loc dezastrul s-au mai produs în trecut și alte decese, transmite un localnic. Din punctul său de vedere, trebuie găsită o soluție salvatoare pentru zona cu pricina.
”Eu drumul ăla îl știu. Acolo e dezastru, mulți morți. Acolo ceva trebuie făcut. Uitați ce de lume aici, tineret. Câți copii au rămas fără părinți”, a mai spus un alt localnic.
Reamintim că pe data de 1 februarie, un accident grav a avut loc în Boureni, județul Iași. Totul s-a produs în urma unui impact între un autocamion, un microbuz și o ambulanță în care se afla o femeie însărcinată. În microbuz se aflau șase muncitori care au decedat, la fel ca șoferul autocamionului.