Noua Dacia Duster în 3 uși? Dar camionetă? Un designer și-a făcut de cap cu noul SUV românesc

Noua Dacia Duster abia ce a fost lansată, dar asta nu l-a oprit pe un designer grafic să reimagineze noul SUV în diferite forme. Pe una dintre ele chiar ne-am bucura să o vedem pusă în producție.

Cea de-a treia generație a Daciei Duster a fost dezvăluită în urmă cu două o săptămână, iar primele reacții ale publicului au fost, în general, foarte bune. Lumea apreciază noul design al SUV-ului românesc. Ce-i drept, cea de-a treia generație este o mașină mai matură, care adresează multe din neajunsurile predecesorilor săi. Mai multe despre specificațiile tehnice ale noului model puteți citi AICI.

De această dată, ne vom concentra pe conceptele create de designerul X-Tomi Design, fotografii postate pe pagina sa oficială de Facebook. Artistul a creat 3 concepte bazate pe noua generație a SUV-ului românesc, iar una dintre ele arată de parcă Dacia a gândit-o așa de la bun început.

Începem cu designul care interpretează ceea ce ar putea fi cea mai simplă versiune a noii generații. Duster a fost reimaginat cu bare din plastic negru, jante din tablă, oglinzi nevopsite cu semnalizatoare galbene și faruri simple, cu halogen.

Apoi avem versiunea pick-up, care nu este orice pick-up, ci păstrează cele 4 uși, implicit capacitatea de a transporta 5 pasageri. Ampatamentul a fost alungit, iar în benă observăm o structură tubulară de protecția, așa cum găsim pe multe camionete din prezent. Duster pick-up ar putea fi o variantă foarte interesantă pentru pasionații de excursii în natură, astfel că pot transporta tot echipamentul în benă.

În cele din urmă, preferata noastră este versiunea în 3 uși, care arată de parcă este un produs gata de pus în producție. Ampatamentul mai scurt ar face din acest Duster un vehicul și mai capabil în teren. De altfel, nu ar fi un look rău deloc, ba chiar putem spune că proporțiile sunt la fix. În plus, nuanța aceea de portocaliu arată foarte bine pe caroseria noului Duster.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *