Noul Cod Rutier, schimbare importantă pentru acești șoferi. Vor avea interzis să mai conducă pe teritoriul României

Factorii de decizie din România sunt aproape de a implementa schimbări importante în Noul Cod Rutier. Acestea vizează sancțiuni severe pentru o categorie de șoferi.

Astfel, un proiect de OUG pus în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează că polițiștii rutieri vor avea dreptul să îi sancționeze pe șoferii care încalcă legislația, prin interzicerea conducerii unui vehicul pe teritoriul României.

Sunt vizați în această categorie de pedepse acei conducătorii auto cu permis străin, care au fost condamnați penal pentru abateri grave de la legislația rutieră pe teritoriul național.

În prezent, pe masa autorităților se află Ordonanța de urgență (OUG) pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Cea mai importantă prevedere din acest act normativ este cea care vizează modificarea Codului Rutier prin introducerea unei noi sancțiuni ce poate fi aplicată de polițiști.

Mai exact, va apărea în legislația rutieră de la noi interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

Aceasta se înscrie pe o listă cu alte măsuri ce pot fi luate, în prezent, de polițiști, precum: reținerea permisului de conducere și/ sau a certificatului de înmatriculare, retragerea permisului auto/ a certificatului de înmatriculare ori a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau anularea permisului de conducere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.