O femeie a condus 1445 km în loc de 145 km din cauza unei erori a GPS-ului

Mulți oameni se plâng adesea de probleme cu navigatoarele GPS, acestea conducându-i pe trasee greșite sau pur și simplu călătoriile durează mult mai mult decât timpul estimat. Un caz din 2013 rămâne o referință în ceea ce privește erorile acestor dispozitive. O femeie în vârstă de 67 de ani care trebuia să ajungă în Bruxelles, s-a trezit în Croația după o călătorie de aproape 1.500 de kilometri care a durat două zile.

Sabine Moreau a părăsit satul Solre-sur-Sambre din Belgia pentru a se întâlni cu o prietenă în capitala țării. Ea a introdus adresa în navigatorul GPS și și-a început călătoria fără să-și dea seama că dispozitivul o trimitea într-o direcție greșită.

„Am văzut tot felul de cuvinte pe indicatoarele din trafic. Mai întâi erau în franceză, apoi în germană. Köln, Aachen, Frankfurt… dar eram distrasă și nu mi-am dat seama de eroare. Nu am observat nimic în neregulă până când am ajuns brusc la Zagreb”, a declarat Sabine pentru presa belgiană. Ea susține că doar semnele în limba croată au făcut-o să-și dea seama ca era într-o direcție greșită.

În timpul călătoriei, care în mod normal trebuia să dureze maxim două ore, bătrâna și-a alimentat mașina de două ori, a fost implicată într-un mic accident de circulație și a făcut o pauză pentru a trage un pui de somn.

Șoferița a parcurs 1.445 de kilometri până a ajuns în orașul Zagreb din Croația, deși planul ei inițial era să conducă doar 145 de kilometri. Fiul bătrânei a considerat dispariția femeii ca fiind foarte ciudată, așa că a sunat la poliție. Oamenii legii au percheziționat casa Sabinei după indicii privind dispariția, dar nu au găsit nimic.

Până la urmă s-a aflat că femeia ajunsese din greșeală în Croația, iar pentru a se întoarce acasă a folosit același GPS pentru a se orienta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *