O firmă de cercetare și inovare din Brașov modernizează locomotivele LDE din anul 1959, astfel încât acestea să ajungă la consumuri de combustibil mai mici decât chiar locomotivele actuale. Aduse la standarde contemporane din punct de vedere al consumurilor și costurilor de întreținere, bătrânele locomotive ajung să se bată de la egal la egal cu cele actuale. Modernizările costă de câteva zeci de ori mai puțin decât locomotivele noi.
Firma brașoveană TEHMIN de inovare în domeniul materialului rulant, prin munca de cercetare a zecilor de angajați specializați în domeniu, a pus la punct câteva inovații care putem spune că readuc la viață bătrânele, dar clasicele locomotive LDE din anul 1959, potrivit Club Feroviar.
STIRI BRASOV
O firmă din Brașov modernizează locomotivele diesel produse în 1959 pentru a fi mai economice, chiar decât cele produse în prezent
17 februarie 2021 10:04 AM de Ionuț Dincă
O firmă de cercetare și inovare din Brașov modernizează locomotivele LDE din anul 1959, astfel încât acestea să ajungă la consumuri de combustibil mai mici decât chiar locomotivele actuale. Aduse la standarde contemporane din punct de vedere al consumurilor și costurilor de întreținere, bătrânele locomotive ajung să se bată de la egal la egal cu cele actuale. Modernizările costă de câteva zeci de ori mai puțin decât locomotivele noi.
Firma brașoveană TEHMIN de inovare în domeniul materialului rulant, prin munca de cercetare a zecilor de angajați specializați în domeniu, a pus la punct câteva inovații care putem spune că readuc la viață bătrânele, dar clasicele locomotive LDE din anul 1959, potrivit Club Feroviar.
Firma a conceput patru soluții tehnice ce micșorează consumurile energetice ale unor componente ale locomotivei și permit monitorizarea a patruzeci de parametri de funcționare și exploatare, fapt care în prezent este posibil doar pe locomotivele de ultimă generație.
Sistemele menționate au fost implementate pe locomotive ale unui important operator de pe piața românească și și-au arătat eficiența, spune doctor inginer Mihai Marcu, administratorul firmei și sufletul acestor inovații. Mihai Marcu a fost inginer si director în cadrul regionalei CFR Brașov și după niște zeci de ani de exploatare a locomotivelor a ajuns să fie un bun cunoscător al acestora.
Motoarele sunt exploatate în prezent barbar
Practic ce fac inovațiile TEHMIN? Inginerii firmei nu și-au propus să se ia la trântă cu obiective tehnic imposibile, gen înlocuiri de motoare. Ei au calculat însă consumurile de combustibil ale locomotivei și duratele de funcționare efectivă a acesteia și au ajuns la o concluzie oarecum surprinzătoare. „70% din timpul de funționare al motorului diesel este mers în gol. Mai mult, cum sunt acestea exploatate acum, produc costuri suplimentare. Motoarele sunt exploatate barbar, deși proiectantul elvețian (Sulzer, proiectantul motorului diesel– n.red.) a spus că nu trebuie pornite la temperaturi joase. Mersul în gol şi funcţionarea la temperaturi scăzute sunt mult mai distructive şi mai poluante decât mersul în sarcină. Consecințele? Costuri ridicate cu combustibilul și reparația motoarelor, plus consumul de ulei. La temperaturi joase, consumul crește de aproape patru ori, de la 180 g pe cal putere la 700 grame pe cal putere”, a explicat inginerul.
O sursă de energie inepuizabilă
Inovaţia constă în montarea unui grup electrogen special, care să preia mersul în gol dacă locomotiva nu este în regim de tracţiune. Grupul electrogen este a treia sursă de energie „inepuizabilă” a locomotivei care preia în totalitate funcţiile motorului diesel de tracţiune cănd acesta funcţionează în gol perioade mai mari de 30 minute şi locomotiva nu dezvoltă regimul de tracţiune, dar fără să limiteze funcţiile avesteia în staţionare sau mers, cu tren sau izolată.
A treia sursă de energie are două regimuri de exploatare. Când locomotiva este activă, comanda este manuală şi o realizează mecanicul care hotărăşte, în funcţie de condiţiile de exploatare, care motor diesel funcţionează, iar când locomotiva este remizată, comanda este automată în funcţie de temperatura lichidului de răcire şi de tensiunea bateriei de acumulatoare.
Trebuie să avem în vedere că această locomotivă va mai fi exploatată cca 20 de ani.
Evident, o astfel de modernizare nu face să scadă consumul specific de motorină al motorului diesel. Însă, prin micșorarea duratei de funcționare a acestuia, consumul general de motorină al lomotivei scade, Mihai Marcu prezintă câteva date rezultate după implementarea sistemului pe locomotivele unui important operator feroviar de pe piața românească.
Investiția se amortizează destul de repede
Timpul anual de funcționare a unei locomotive este în medie de 5.800 de ore. O reducere a timpului de mers la 50% realizată prin efectuarea modernizărilor duce la o economie de motorină de 11 kilograme pe oră traduse în economii de 25 de tone pe an și locomotivă. Mai mult la capitolul ulei consumat apare o economie de 12,5 kilograme la tona de combustibil.
Toate acestea fac ca investiția în cele patru sisteme montate de Tehmin pe locomotivă să poată fi amortizată într-o perioadă de 12-22 de luni, sub doi ani.