Permisul de conducere, interzis anumitor categorii de persoane! Afecțiunile care te pot lăsa fără carnet

Permisul de conducere nu mai este chiar la îndemâna oricui. Persoanelor care suferă de anumite afecțiuni ce le afectează capacitatea de a șofa, nu le mai este permisă obținerea carnetului. Măsurile vin în contextul în care, numărul accidentelor provocate de conducători auto cu probleme de sănătate a crescut considerabil.

Afecțiunile incompatibile cu permisul de conducere

1.Tulburări grave de vedere

Persoanele care au mai mult de opt dioptrii nu vor mai avea voie să șofeze, conform declarațiilor Ministerului Sănătății. Cei care au pierdut un ochi rămân fără carnet timp de șase luni de la accident. Ulterior, ar avea voie să iasă pe șosea, doar cu avizul medicului oftalmolog. În schimb, discromatopsia nu mai face parte din lista afecţiunilor oculare pentru care nu se poate obţine permis de conducere. Așadar, în funcție de gravitate, o parte dintre daltoniști pot avea acces la carnetul de șofer.

2.Afecțiuni neurologice grave

Una dintre principalele afecțiuni neurologice, care nu permit obținerea permisului de conducere se se numără epilepsia. O criză de epilepsie ar putea apărea oricând, în timpul șofatului, lucru care ar reprezenta un adevărat pericol. Totuși, în cazul în care au trecut 10 ani fără ca pacientul să aibă o criză epileptică și nici nu urmează un tratament medicamentos antiepileptic, acesta poate obține un permis auto de categoria 1. La permisul de conducere nu au acces nici oamenii cu tulburări mintale grave, congenitale sau dobândite ca urmare a unor afecţiuni, traume ori intervenţii neurochirurgicale, retard psihic sever sau problemele comportamentale grave datorate vârstei.

Carnetul nu le va mai fi eliberat nici împătimiților de alcool, ori de substanțe interzise.

3.Tulburări ale ritmului cardiac

Infarctul miocardic la volan a reprezentat o cauză semnificativă a accidentelor de circulație, potrivit autorităților. Prin urmare, legea spune că : „Orice afecţiune care poate expune un şofer la deteriorarea bruscă a funcţionării sistemului cardiovascular care poate provoca alterarea rapidă a funcţiilor cerebrale constituie un pericol pentru siguranţa rutieră şi este incompatibilă cu calitatea de conducător auto”.

Conform Ministerului Sănătății,legea este mai permisivă cu persoanele care suferă de insuficienţă renală gravă, sau care au trecut printr-un transplant, dacă efectuează controale medicale periodice și pot prezenta un aviz medical care îi declară apți pentru a conduce.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *