Constantin Popescu, polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa, pe Bulevardul Laminorului din București, a scris o scrisoare emoționantă în care le cere iertare părinților îndoliați. „Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic accident. Nu pot să fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice!”, a scris agentul.
Scrisoarea polițistului a fost publicată pe site-ul indrumari-juridice.eu de către cunoscutul avocat Adrian Cuculis.
Scrisoarea polițistului pentru familia Raisa
„Îndurertă familie,
Nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar totuși vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi dar…
Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic accident. Nu pot să fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice!
Pot doar în aceste momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat.
Știu că nu am cum să vă cer acum să mă iertați, nici nu mă aștept la asta acum, doar atât sper ca în viitor să nu mă mai percepeți ca un criminal, ci ca pe un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această grea apăsare.
Am greșit, am greșit, și nu știu ce pot să mai fac. Îmi trec multe gânduri și oricât aș scrie tot aici revin, regret enorm cele întâmplate, și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut.
Mă opresc aici, pentru că indiferent cât aș mai spune nu va îndrepta ce am făcut.
Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare.
Orice pot să ofer, o voi face.
Sincere regrete, Popescu Constantin”
Accidentul în care a murit Raisa a întristat o țară întreagă
Poliţistul, aflat singur în maşină, a lovit joia trecută două fete care traversau strada în Sectorul 1 al Capitalei. În urma impactului, una dintre copile a murit, cealaltă fiind transportată la spital.
Acest caz a provocat emoţie în rândurile opiniei publice, iar imaginile în care poliţistul pare că mişcă cu piciorul trupul fetiţei aflat pe asfalt au generat un val de reacţii negative, însoţite şi de acuzaţii conform cărora se doreşte muşamalizarea cazului.
sursa : observatornews.ro