Intâmplarea este relatată chiar de polițistul din Bolotești, pe contul lui de Facebook.
”Despre azi…22.02.2021
Am fost de serviciu schimbul 1, dar am mai rămas peste program să-mi mai fac ordine prin documente și un pic de curățenie prin fișet.
Astfel, pe la 17.30, când am plecat spre casă, am zis sa merg să cumpăr pâine de la brutăria din centrul comunei, dar, în drumul meu, mi-a sărit în ochi un camion care avea triunghiul reflectorizant în partea din spate, iar șoferul se tot învârtea în jurul cabinei…
Întrucât, în cursul zilei, văzusem în apropiere, pe o uliță, camionul respectiv, parcat și descărcându-se materiale de construcții din acesta, am crezut că mai are vreo livrare în zonă, dar parcă fața șoferului îmi spunea că «nu-i a bună», așa că am decis să opresc în fața acestuia și să intru în vorbă cu el… din câteva cuvinte am înțeles că are probleme și nu-i mai pornește motorul, iar în urmă cu câteva minute plecase și service-ul mobil la care firma acestuia apelase pentru reparație…
Știindu-mi tatăl și fratele, șoferi de camion în comunitatea europeană, m-am trezit pus în fața faptului de a căuta o soluție imediată și de a ajuta acest șofer și brusc în mintea mea se cumulase foarte multe scenarii… în primul rând prin natura meseriei, camionul se afla oprit într-o curbă cu vizibilitate slabă, începuse să se înnopteze, erau previziuni de ceață densă, traficul trebuia fluidizat (pentru că DN2D nu este totuși un drum comunal), în al doilea rând de a găsi un mijloc de tractare adecvat pentru că, din câte am eu la cunoștință din câteva plimbări făcute cu camionul alături de tată și fratele meu, un camion nu poate fi tractat dacă nu are «aer», dacă nu ai «ștangă», etc., și cea de-a treia problemă, dacă, camionul nu pornea și totuși îl puteam tracta într-un loc sigur, cum se încălzea șoferul pe timpul nopții….etc.
Până am analizat situația, la fața locului s-a prezentat și un reprezentant al firmei unde lucra șoferul și care mi-a transmis faptul că în aceste momente caută o metodă de a lua camionul din stradă, dar o firmă de profil pentru ridicarea acestor autocamioane nu se găsește în zonă și dacă ar fi să vină din alt județ, tot ar dura câteva ore…
Hmmmm, mi-a venit o idee….pe raza comunei avem o societate comercială care deține camioane de transport marfă, am apelat la unul dintre administratori care, fără a sta pe gânduri, a trimis un șofer de-ai acestuia, cu «capul tractor» pentru a ne ajuta în vreun fel…
Timp de aproximativ 30 min cât ambii șoferi au lucrat în jurul camioanelor, am apelat și la patrula din zonă, împreună cu care, am fluidizat circulația, până când, deodată, l-am auzit țipând de bucurie pe șoferul camionului defect….«Uraaaaaa…Mare ești Tu, Doamneee, a porniiiit!!!»
Conștientizând că bucuria este posibil să nu dureze mult (dat fiind faptul că service-ul mobil care tocmai plecase, nu a reușit «să-i dea de cap»), l-am întrebat pe șofer dacă putem încerca să mutăm camionul în condiții de siguranță, la aproximativ 2 km, într-un alt loc, în afara parții carosabile, unde este și zonă iluminată și sunt și camere de supraveghere, acesta răspunzând că putem face acest lucru…
Am mutat camionul, l-am parcat în respectivul loc, șoferul și-a luat documentele și s-a urcat în mașină cu reprezentantul firmei care îl va transporta la familia lui, am făcut o poză, iar eu… mi-am șters o lacrimă din colțul ochiului…era o stare de bucurie și emoție în același timp… cred că șoferul avea aproape vârsta tatălui meu…. m-am simțit mulțumit de ceea ce am făcut, pentru că, de vreo 15 ani, șoferia pe comunitate a făcut ca eu și tatăl meu să petrecem foarte puțin timp împreună… SĂ FII MÂNDRU DE MINE, TATĂ !!!
oricând_putem_face_un_bine
și_noi_M.A.I_suntem_Oameni
P.S… Era să uit. Reprezentantul firmei, ne-a lăsat și nouă câte un calendar, un pix, o agendă…acu’ sper să nu fie încadrate la «foloase necuvenite».
Doamne ajută !”