Povestea limuzinei prezidențiale românești – ARO 304/306, mașina de suflet a lui Nicolae Ceaușescu. De ce era ATÂT de IMPORTANTĂ această mașină pentru DICTATOR

După ce am căutat mai mulţi ani un Aro 304/306, care să poată fi prezentat în aceste pagini, am găsit unul chiar la Câmpulung prin intermediul muzeului dedicat automobilului românesc. Multe legende există în jurul acestor maşini mai mult decât modeste tehnic, concepţie şi execuţie.

Text: Dan Athanasiu, Foto: Răzvan Loghin

Fără vreo exagerare, fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu, putea să-şi aleagă pentru transport absolut orice limuzină, şi de fapt putea face orice vroia (pe plan intern). Prin anii 1970, limuzina pentru ocazii era un Mercedes-Benz 600 decapotabil fabricat în 1968, care a urmat unui ZIL 111 adus din URSS prin 1965 şi un Cadillac deVille model 1960 (folosit din 1966 până prin 1978). A preferat să fie plimbat cu maşini româneşti, zi de zi cu Dacia 2000 (Renault 20, montat într-o anume proporţie în Argeş spre sfâşitul lui 1971), iar când trebuia să fie admirat şi aplaudat cu Aro. Câţi dintre noi, astăzi, dacă am avea posibilităţi nelimitate, ne-am cumpăra un Ford B-Max fabricat la Craiova, sau măcar un Dacia Duster 4×4? Poate mi-aş cumpăra totuşi şi un B-Max din patriotism, dar l-aş trece pe a zecea listă cu dorinţe.

Ei bine, dictatorul nostru de acum 40 de ani a vrut Aro! Şi i s-au făcut nişte Aro! Omologii lui din jumătatea estică a Europei îşi făceau treburile în general cu GAZ ori ZIL, dar nu era o regulă. În RDG, era apreciat Volvo, în Yugoslavia flota prezidenţială era formată din Mercedes-Benz plus un Rolls-Royce. Polonia alesese şi ea Mercedes-Benz, doar Bulgaria era adepta convinsă a rusoaicelor. Limuzine din producţia internă se foloseau doar în Cehoslovacia şi în China. În primul caz, Tatra era oricum la ani distanţă în faţa transportoarelor sovietice, iar la capătul celălalt al lumii comuniste, chinezii au renunţat definitiv la ZIS din 1964, bazându-se exclusiv pe propriile lor Hongqi. Mai mult ca sigur că la vizita sa în China în iunie 1971, Ceauşescu a fost transportat cu o limuzină Hongqi, şi poate atunci i-a venit ideea. Alături de aceste două ţări, unde spiritul patriotic al conducătorilor lor s-a suprapus peste posibilităţile industriei, s-a aliniat şi România. Apropo de maşinile conducătorilor vecini, surse care au fost apropiate aceste Aro prezidenţiale ne-au spus că un exemplar a fost dăruit de Ceauşescu lui Todor Jivkov. Povestea pare plauzibilă cu atât mai mult cu cât în prezent există un Aro 304 din prima generaţie înmatriculat în ţara vecină şi prietenă.

Ca mai toate poveştile despre România acelor ani nu prea ştim unde începe legenda şi unde adevărul. Chiar şi relatările la „prima mână” oricât de binevoitoare ar fi, trebuie să le luăm cu rezervă evenimente întâmplate exact acum 50 de ani. Singurele surse clare rămân fotografiile vremii. Nimeni nu ne poate spune câte „Prezidenţiale” au fost fabricate. Poate că dacă ar mai exista arhiva Aro, am putea descoperi în vreun document, scris negru pe alb, ce şi cum. În lipsa ei, preluăm legenda care ne spune că la un moment dat, secretarul general a cerut directorului fabricii de la Câmpulung să-i construiască o maşină care să fie folosite la parade. 

Citește articolul complet pe 4x4adventure.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.