Profită de panică. Unii benzinari cer și 11 lei pe litrul de combustibil. Guvernul: Nu tolerăm specula

Deși stocurile de combustibili sunt suficiente și în plan extern nu s-a întâmplat nimic care să justifice panica față de viitorul prețurilor la pompă, mii de români s-au grăbit să alimenteze. De panica lor au profitat benzinarii care au cerut mai mult. Miercuri au fost afişate preţuri de la 7,48 de lei/litru de benzină, iar unii clienți se tem că joi preţul ar putea ajunge la 10 lei/litru sau chiar mai mult. Speriaţi de posibile scumpiri la combustibili, şoferii au făcut cozi la benzinării, în Timişoara şi în comunele învecinate. Mai multe drumuri au fost blocate, din cauza cozilor formate la staţiile de carburant. Sunt până la 60-70 de maşini într-o singură staţie.

Aşa ceva n-am văzut de pe vremea lui Ceauşescu. Doar atunci stăteam ca nebunii să ne primim raţia de benzină. Acum oamenii sunt speriaţi că mâine se face 10-11 lei litrul. Pe internet am văzut că deja este 9,99 lei la Moşniţa”, a declarat pentru News.ro un şofer aflat la coadă, într-o benzinărie din localitatea Şag.

Guvernul anunță controale la benzinari

“Nu există motive reale pentru creșteri accelerate de prețuri în România. Țara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la stațiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a declarat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

La rândul său, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a dat asigurări că din discuțiile pe care le-a avut cu marii producători de carburanți a reieșit foarte clar că nu sunt probleme cu stocurile. “Nu este nicio problemă cu stocurile de carburanți. Nu putem vorbi despre prețuri de 9-10 lei pe litru”, a declarat Popescu.

În ziua în care petrolul se ieftinește global în România sunt scumpiri 

Miercuri, 9 martie, după câteva zile consecutive de scumpiri prețul barilului de petrol pe bursele internționale de mărfuri a scăzut. Cu 9,5%, până la 112 dolari pe piața americană (WTI) și cu 10%, până la 115 dolari pe baril pe cea europeană (Brent).

Prețurile la carburanți pot fi verificate pe platforma Monitorul Prețurilor, deținută de către Consiliul Concurenței. Pe platformă sunt înregistrate cele mai mari lanțuri de benzinării. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *