Rămâi zece ani fără permisul de conducere! Cine sunt cei care pot fi lăsați fără carnet

Șoferii vor rămâne fără permis timp de 10 ani! Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus un proiect legislativ care prevede interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în mai multe cazuri.

Rămâi 10 ani fără permis! Senatorul social-democrat a explicat că a depus un proiect legislativ care prevede, printre altele, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului.

Potrivit explicațiilor oferite de Robert Cazanciuc, scopul măsurii este menit să prevină și să combată „cu mai mare fermitate și eficiență” traficul de droguri.

Acești șoferi vor rămâne fără permis timp de 10 ani

De asemenea, senatorul PSD susține că traficul de droguri a luat mare amploare în ultimul timp. Din acest motiv, spune el, am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societate.

În acest context, dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani. Potrivit social-democratului, pedeapsa va fi aplicată în cazul depistării şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului. Mai mult, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată.

„Am depus, astăzi, așa cum am promis public, un proiect legislativ menit să prevină și să combată cu mai mare fermitate și eficiență traficul de droguri, care a luat o așa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe șosele țării”, a scris Robert Cazanciuc pe Facebook.

Robert Cazanciuc a prezentat mai multe legi care operează în domeniul combaterii traficului de droguri

Potrivit senatorului PSD, sunt vizate mai multe legi care operează în domeniul combaterii traficului de droguri. Este vorba despre următoarele:

  • Dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării șoferilor sub influența drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată;
  • Se vor majora pedepsele privind și finanțarea faptelor ce au legătură cu traficul și consumul de substanțe psihoactive;
  • Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate;
  • Folosirea minorilor în derularea de operațiuni cu substanțe psihoactive va fi o circumstanță agravantă în săvârșirea infracțiunilor privind traficul de droguri;
  • Va fi redusă la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere pentru a evita tragedia de la 2 Mai, al cărei autor a refuzat, la 17 ani, să urmeze asistența de specialitate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *