Razie în Capitală. Ce a pățit un șofer care conducea o mașină cu anvelopele uzate și care emana noxe peste limită

Brigada Rutieră a făcut în noaptea de vineri spre sâmbătă o acţiune amplă de control în Bucureşti, în colaborare cu Registrul Auto Român.

Agenţii au urmărit starea tehnică a vehiculelor. Au aplicat amenzi în valoare de peste 26.000 de lei, şi au reţinut mai multe permise de conducere.

De pildă, poliţiştii au oprit în trafic un bărbat al cărui autovehicul avea anvelopele uzate peste măsură, emana noxe peste limita legală, iar toba finală era neconformă.

În total au fost aplicate 57 de amenzi, iar 23 de șoferi au rămas fără certificatele de înmatriculare. Astfel de acțiuni vor continua în zilele următoare, inclusiv în restul țării.

Claudiu Costea – inspector principal de poliţie Brigada Rutieră: „Acţiunea vizează cu precădere verificarea stării tehnice a autovehiculelor, respectiv motocicletelor, pe fondul unor plângeri din partea cetăţenilor care au vizat disconfortul creat pe timpul nopţii.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.