Rovinietele se schimbă începând de luni, 11 martie 2024. Cât costă și pentru ce intervale pot fi cumpărate

Prețurile și perioadele de valabilitate ale rovinietelor se modifică începând de luni, 11 martie 2024. Astfel, apare rovinieta de o zi, de 2,5 euro, valabilă pentru mașinile până în 3,5 tone și dispar cele pentru 7 și 90 de zile.

Rovinietele din România se schimbă radical începând de luni, 11 martie 2024, dată la care a intrat în vigoare Ordonanța 14/2024 pentru modificarea și completarea OUG 15/2002 privind tariful de utilizare și de trecere pe drumurile naționale.

Iată și noua grilă de prețuri și perioade valabilitate pentru roviniete, potrivit DRDP Timișoara.

Emiterea rovinietei prin SMS, suspendată până pe 21 martie 2024

Conform CNAIR, ”din data de 11.03.2024 emiterea rovinietei prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) va fi suspendată până la data de 21.03.2024, ca urmare a modificărilor ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicației.

Pentru evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale, utilizatorii rețelei de drumuri naționale au posibilitatea de a achita în avans rovinieta cu valabilitate pentru data de 11.03.2024”.

Conducătorii auto care nu dețin o rovinietă valabilă pot fi sancționați cu amenzi de până la 4.500 de lei.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *