S-a aflat! Atacurile Rusiei împotriva Ucrainei continuă: Care este planul diabolic al lui Vladimir Putin

Este a doua zi de atacuri ale Rusiei în Ucraina. S-a aflat, în sfârșit, care ar fi planul lui Vladimir Putin.

Se pare că oficialul rus ar vrea să împartă Ucraina în două, așa cum este în cazul Germaniei de Vest și de Est sau al Coreei de Nord și de Sud.

Conform presei din Ucraina, un alt obiectiv al acestui război declanșat de Rusia ar fi capturarea actualei conduceri ucrainene. De asemenea, folosind șantajul, Putin i-ar obliga pe oficialii din Ucraina să semneze acorduri de capitulare în condițiile Rusiei.

Care este planul lui Vladimir Putin
Agenția de presă Unian spune că dacă autoritățile din Ucraina vor reuși să fugă, unul dintre politicienii „marionetă” ai Moscovei ar putea prelua conducerea guvernului. Acesta ar folosi argumentul că guvernul anterior a fugit.

De asemenea, serviciile secrete din Ucraina au anunțat că Moscova vrea să preia controlul asupra Kievului. Conform acestora, cu ajutorul unui efectiv de 2.000 de trupe speciale, rușii ar urma să încerce să preia controlul unuia din cele două aeroporturi din Kiev.

Strategii diabolice
Aceste trupe trebuie să blocheze Kievul, infrastructura de comunicații și punctele de comandă și control. De asemenea, acestea au ordin să captureze și să arunce în aer depozite de muniții, dar și să bage cât mai mult panica în oameni.

Reuters
Planul este să creeze o ieșire haotică a refugiaților din Kiev. Aceștia ar bloca autostrăzi și drumuri, iar trupele ucrainene pe arterele din Kiev se vor deplasa greu pe arterele principale.

Joi dimineață a început războiul între Rusia și Ucraina. După prima zi de atacuri cu bombe și rachete, bilanțul morților și a răniților este unul tragic. Ucraina încearcă pe cât este posibil să îi îndepărteze pe ruși, însă șansele sunt slabe. În prezent, militarii ruși au reușit să pătrundă în Kiev, iar de frica lor oamenii s-au adăpostit la metrouy. Președintele țării, Volodimir Zelensky a anunțat mobilizare generală.

„În această dimineață ne apărăm singuri țara”, a spus Zelensky, într-o declarație la televiziune publică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *